x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Africa: Vânătoarea şi culesul, îndeletniciri practicate cu 24.000 de ani mai devreme decât se estima

Africa: Vânătoarea şi culesul, îndeletniciri practicate cu 24.000 de ani mai devreme decât se estima

de Mediafax    |    31 Iul 2012   •   11:14
Africa: Vânătoarea şi culesul, îndeletniciri practicate cu 24.000 de ani mai devreme decât se estima

Vanatoarea si culesul sunt activitati care au fost practicate de omul modern in Africa inca de acum 44.000 de ani, adica cu 24.000 de ani mai devreme decat se estima, arata un nou studiu aparut in SUA, informeaza Mediafax, care citeaza AFP.

Recurgerea la obiecte si tehnici sofisticate pentru vanatoare si pescuit, ca arcuri si sageti cu varf din os inmuiate in otrava, marcheaza o profunda tranzitie tehnologica si trecerea de la epoca de piatra medie la cea tarzie, intr-o perioada cuprinsa intre acum 44.000 si acum 42.000 de ani.

Obiectele au fost descoperite intr-o pestera din KwaZulu-Natal, estul Africii de Sud, unde exista un important depozit arheologic ce contine materie organica exceptional de bine conservata si care este cercetata din anii 1970.

Vestigiile arheologice arata ca aceasta tranzitie este rezultatul unui proces intern in sanul comunitatii care traia in pestera si nu o consecinta a sosirii bruste a altor grupuri umane, potrivit echipei de specialisti coordonata de Francesco D'Errico, director de cercetare la Centrul national francez de cercetari stiintifice (CNRS).

Numarul uneltelor descoperite marcheaza o trecere spre comportamentul modern si asemanator celui al populatiilor din sudul Africii din zilele noastre - bushman-ii/ bosimanii, acesti primi locuitori ai Africii australe.

Datarile precedente arata ca obiecte si tehnici foarte complexe pentru vanat si cules existau inca de acum 30.000 de ani, dar dovezile nu au fost considerate concludente de specialisti.

Dovezile descoperite recent nu lasa nicio urma de dubiu - vestigiile dateaza din urma cu 44.000 de ani.

Studiul a fost publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences.

×
Subiecte în articol: vănătoare africa comportament cules