x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al 12-ea suspect în scandalul spionilor ruşi din SUA

Al 12-ea suspect în scandalul spionilor ruşi din SUA

de Mihaela Matachita    |    13 Iul 2010   •   00:00

Autorităţile din SUA au reţinut un al 12-lea suspect a cărui identitate nu a fost dezvăluită, în scandalul de spionaj dintre Statele Unite şi Rusia, a anunţat o sursă americană apropiată acestui dosar.

Wall Street Journal, care a transmis ştirea, a precizat că agenţii din Departamentul de contraspionaj al FBI îl anchetau pe acest rus în vârstă de 23 de ani încă din toamnă şi începuseră să îl monitorizeze la scurt timp după ce acesta intrase în Statele Unite, în octombrie 2009, în baza unei vize obţinute în august 2009.

Anchetatorii nu au reuşit să obţină suficiente dovezi împotriva lui pentru a-l pune sub acuzare, cazul lui putând fi diferit de al celorlalţi. Bărbatul este în curs de expulzare.

La 26 iunie, americanii au anulat viza tânărului, iar după o zi, FBI a arestat 10 din cei 11 membri ai unei reţele ruse de spionaj, aflaţi pe teritoriul Statelor Unite. Cel de-al 11-lea suspect a fost arestat în Cipru, ţară care l-a eliberat apoi pe cauţiune, după care bărbatul a dispărut.

INTEROGATORII LA MOSCOVA
Cei 10 agenţi ruşi se află acum la Moscova, unde au ajuns în urma unui schimb istoric de spioni. Presa de la Moscova a relatat că ei sunt deţinuţi într-o incintă specială a serviciilor secrete ruseşti, unde sunt supuşi unor interogatorii.

"De la aeroport (unde au aterizat vineri), au fost duşi direct la Iasenevo (în regiunea Moscova), unde se află sediul SVR (serviciul de informaţii externe)", a relatat cotidianul popular Moskovski Komsomoleţ, care citează o sursă din cadrul serviciilor speciale. "Pentru moment, agenţii lucrează cu specialişti. Încearcă să clarifice cum a fost posibilă compromiterea acoperirii", a continuat sursa. "Interogatoriile sunt efectuate cu diverse feluri de teste, inclusiv cu detectorul de minciuni", a precizat sursa. Potrivit acesteia, dacă ancheta va concluziona că nu au comis erori grave în perioada în care au activat în Statele Unite, ei vor fi eliberaţi săptămâna viitoare, iar dacă se descoperă că au fost comise greşeli grave, spionii, angajaţi ai SVR, ar putea fi daţi afară.

Presa rusă a ironizat săptămâna trecută amatorismul de care au dat dovadă spionii ruşi.

×
Subiecte în articol: externe