x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al Gore, "inNobelat"

Al Gore, "inNobelat"

de Irina Cristea    |    13 Oct 2007   •   00:00
Al Gore, "inNobelat"
Sursa foto: SEZAYI ERKEN/

Un ex-vicepreşedinte american şi un comitet de experţi al ONU pe probleme de mediu au impărţit Premiul Nobel pentru Pace, anunţat ieri la Oslo. Decernarea va fi la 10 decembrie.

Pacea şi schimbările climatice au mers mănă in mănă pentru juriul care a decis căştigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru pace. Distincţia le-a fost acordată fostului candidat la Casa Albă, Al Gore, şi unei comisii a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Campania intensă pentru combaterea incălzirii globale dusă in ultimii ani de fostul vicepreşedinte american Al Gore a fost recunoscută ieri prin acordarea premiului Nobel pentru pace. Distincţia le-a revenit in egală măsură lui Gore şi Comisiei pentru Climat (Giec) a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Juriul şi-a motivat alegerea invocănd "eforturile de colectare şi difuzare a informaţiilor cu privire la schimbările climaterice provocate de om şi pentru punerea bazelor in vederea adoptării măsurilor necesare luptei impotriva schimbărilor climaterice", a declarat la Oslo preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Ole Danbolt Mjoes.

EXPERŢII ŞI ACTIVISTUL. Comitetul Nobel a atras atenţia asupra numeroaselor rapoarte intocmite şi publicate in ultimii 20 de ani de Giec, pentru care lucrează peste 2.000 de specialişti in incălzirea globală. Aceste rapoarte "au dus la un consens larg, in deplină cunoştinţă de cauză, asupra legăturii dintre acţiunile omului şi incălzirea planetei". Despre Gore, membrii comitetului Nobel au spus că "este, probabil, singura persoană care a făcut atăt de mult pentru ca oameni din intreaga lume să inţeleagă că trebuie luate măsuri urgente pentru combaterea incălzirii climei".

BIO. După ce a fost vicepreşedinte al SUA in timpul mandatului lui Bill Clinton, democratul Al Gore a eşuat in tentativa de a deveni preşedinte, la alegerile din 2000, căştigate la mustaţă de George W. Bush. După infrăngere, a devenit o prezenţă mult mai discretă in viaţa politică, implicăndu-se, in schimb, tot mai activ in campaniile pentru mediu. In acest context, şi-a alăturat numele de pelicula "An Inconvenient Truth", care atrage atenţia asupra efectelor incălzirii globale. Filmul a fost lansat in 2006 şi a primit premiul Oscar la categoria documentar.

irina.cristea@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: externe gore