x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al-Islam Gaddafi oaspete misterios în Republica Moldova

Al-Islam Gaddafi oaspete misterios în Republica Moldova

de Vitalie Calugareanu    |    03 Mar 2011   •   15:59

Al-Islam Gaddafi, fiul liderului libian, Muammar Gaddafi, a vizitat Republica Moldova la invitaţia Biroului pentru Migraţie şi Azil la data de 19 ianuarie curent. Informaţia a fost confirmată de reprezentantul Ministerului de Externe de la Chişinău, Andrei Popov. Oficialul moldovean a precizat, însă, că nu există nici o incompatibilitate a acestei vizite cu rezoluţiile ONU, deoarece fiul liderului libian a venit la Chişinău înainte de rezoluţia din 26 februarie prin care ONU a condamnat încălcarea drepturilor omului în Libia. Andrei Popov nu a putut spune, însă, cu ce scop şi cu cine s-a întâlnit la Chişinău Al-Islam Gaddafi, dar a menţionat că acesta a venit cu o cursă aeriană din Austria.

La rândul său, liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, a menţionat că fiul liderului libian s-a aflat în Moldova doar o zi. La şedinţa de joi a Parlamentului de la Chişinău, comuniştii din opoziţie s-au arătat curioşi de vizita llibianului Gaddafi. Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a spus că nu s-a întâlnit cu Al-Islam Gaddafi, iar şeful fracţiunii Partidului Liberal-Democrat, Mihai Godea, a dat asigurări că nimeni din acest partid nu s-a întâlnit cu fiul lui Muammar Gaddafi. “Cred că a fost o vizită super-extra-privată de s-a reuşit să fie atât de bine ascunsă", a conchis Mihai Godea.

×