Guvernul elveţian lucrează la mai multe scenarii pentru ridicarea treptată a măsurilor de izolare, a anunţat preşedinta acestei țări, Simonetta Sommaruga, citată de Reuters.
''Mai multe departamente lucrează la diferite scenarii de relaxare a măsurilor. Suntem însă departe de o viață normală", a spus aceasta.
Decizia va fi luată de Consiliul Federal, iar măsurile de ridicare a interdicţiilor vor fi adoptate progresiv.
Elveția este al patrulea stat european care se pregătește pentru renunțarea la restricțiile de circulație, după Austria, Danemarca și Germania.