x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vaticanul explică de ce anunţul alegerii papei nu se face prin e-mail sau sms

Vaticanul explică de ce anunţul alegerii papei nu se face prin e-mail sau sms

10 Mar 2013   •   12:42
Vaticanul explică de ce anunţul alegerii papei nu se face prin e-mail sau sms

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a evidenţiat sâmbătă, cu umor, "frumuseţea evenimentului" reprezentat de fumul alb care anunţă alegerea unui nou Papă, spunând că acesta este "mult mai interesant decât un ceas elveţian" sau un SMS, informează agerpres.ro.

Conform tradiţiei, alegerea unui papă este anunţată printr-un fum alb care se ridică din coşul capelei Sixtine, unde sunt adunaţi cardinalii electori. Dacă aceştia nu au ales încă nici un prelat, fumul este negru, datorită unui produs fumigen care se adaugă la fumul produs de arderea buletinelor de vot.

Această distincţie foarte poetică poate cauza probleme, multiplele nuanţe de gri lăsându-i uneori pe observatori nedumeriţi...Cu atât mai mult cu cât fumul va ieşi pe coş în jurul orei locale 19.00 (18.00 GMT), în plin amurg în această perioadă a anului.

Întrebat de ziarişti sâmbătă în conferinţa de presă zilnică de la Vatican, Federico Lombardi a recunoscut că există un anumit suspans. El a amintit că, la alegerea Papei Benedict al XVI-lea în anul 2005, fumul nu a fost perfect alb de la început şi clopotele care trebuiau să bată pentru a anunţa rezultatul au rămas tăcute descurajator timp de câteva minute.

"Dar aceasta este frumuseţea evenimentului. Este nevoie de câteva minute, există suspans, fiecare încearcă să înţeleagă, ne uităm la clopotele care încep să se legene (...) Este mult mai interesant decât un ceas elveţian", a spus părintele Lombardi.

Dar atunci poate fi un SMS sau un e-mail care să confirme? au insistat jurnaliştii acreditaţi. "Sper că nu", a replicat purtătorul de cuvânt. "Vreau ca acest moment să fie trăit astfel", a spus el, aplaudat de jurnalişti. 

×
Subiecte în articol: alegere papa Vatican frederico lombardi