x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri în SUA: Donald Trump, criticat pentru că a ameninţat-o pe Hillary Clinton cu închisoarea

Alegeri în SUA: Donald Trump, criticat pentru că a ameninţat-o pe Hillary Clinton cu închisoarea

10 Oct 2016   •   11:32
Alegeri în SUA: Donald Trump, criticat pentru că a ameninţat-o pe Hillary Clinton cu închisoarea

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, şi-a atras o mulţime de critici după ce a ameninţat-o duminică cu închisoarea pe rivala sa democrată, Hillary Clinton, dacă el va fi ales preşedinte, relatează AFP.

În cursul celei de-a doua dezbateri prezidenţiale - deosebit de acerbă după ce candidatul republican a invitat în sală, în cadrul unei întâlniri cu presa, femei care l-au acuzat pe fostul preşedinte american Bill Clinton (democrat) de agresiuni sexuale -, tensiunea a crescut când el a spus ''pentru că veţi fi în închisoare'', ripostând unei replici a dnei Clinton.

''Duelul'', care a ţinut sala cu sufletul la gură, a avut loc în cursul segmentului din dezbatere referitor la scandalul email-urilor private ale dnei Clinton în vremea când era secretar de stat al SUA. Scandalul, exploatat luni de zile de către republicani, planează asupra campaniei dnei Clinton şi, duminică, Trump a răsucit cuţitul în rană.

Miliardarul a promis că, dacă va fi ales preşedinte, va numi un procuror special pentru a efectua o anchetă în cazul rivalei sale democrate. ''Dacă voi câştiga, îi voi da ordin ministrului meu de justiţie să numească un procuror special pentru a face lumină în legătură cu situaţia dumneavoastră, deoarece n-au existat niciodată atâtea minciuni, atâtea lucruri ascunse'', a afirmat Trump.

Hillary Clinton a reacţionat: ''Este într-adevăr bine ca cineva cu temperamentul lui Donald Trump să nu fie responsabil cu legile în ţara noastră''. Şi, în acel moment, Donald Trump a vorbit de închisoare, în legătură cu un caz despre care poliţia federală nu a considerat oportun să fie urmărit în justiţie.

Ameninţarea cu închisoarea la adresa unui opozant politic în caz de victorie electorală i-a atras lui Trump critici, atât din tabăra democrată, cât şi din partea unor republicani.

''Candidaţii învingători nu ameninţă că-i vor băga pe opozanţi la închisoare'', i-a reproşat fostul purtător de cuvânt ale preşedintelui George W. Bush (republican) pe Twitter. ''Un preşedinte nu ameninţă o persoană particulară cu urmărirea în justiţie. Trump a greşit în acest punct'', a adăugat el.

David Frum, unul dintre ''condeiele'' preşedintelui Bush, şi-a exprimat şi el nemulţumirea. ''Cine ar accepta să fie ministrul de justiţie al unui preşedinte care crede că poate influenţa urmăririle în justiţie împotriva adversarilor săi politici?'' se întreabă el.

Din tabăra democrată, Eric Holder, fost ministru de justiţie în timpul lui Barack Obama, l-a calificat pe Trump ''periculos/inapt''.

Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie şi editorialist la New York Times, şi-a exprimat şi el indignarea: ''Să fim clari, un candidat la preşedinţie tocmai a promis că-şi bagă rivalul la închisoare. Restul este de plan secund''.

Sursa: AGERPRES

×