x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alertă maximă la New York, în ajunul Adunării Generale ONU

Alertă maximă la New York, în ajunul Adunării Generale ONU

de Marina Constantinoiu    |    19 Sep 2011   •   12:02

Autoritatile din New York sunt in alerta maxima in conditiile in care lideri internationali au inceput sa soseasca pentru Adunarea Generala a ONU, relateaza Financial Times, in editia electronica, preluat de Mediafax.

Securitatea in oras a fost sporita dupa ce serviciile de informa]ii au primit date despre amenintari "specifice si credibile" privind un atac terorist planuit cu ocazia implinirii a zece ani de la atentatele din 11 septembrie. Masurile au fost intensificate saptamana aceasta din cauza Adunarii Generale (AG) a ONU, care coincide cu Clinton Global Initiative, summitul caritabil al fostului presedinte american Bill Clinton, care atrage celebritati, oameni de afaceri si directori de organizatii non-profit.

Politia din New York (NYPD) a anuntat ca lucreaza cu Secret Service si cu Departamentul de Stat pentru a asigura protectia a 130 de sefi de stat si a coordona 220 de convoaie oficiale.

Hotelurile din centru, inclusiv Waldorf-Astoria si Intercontinental-The Barclay, au sporit masurile de securitate pentru oaspetii importanti, instaland bariere de beton pe trotuare si strazi.

"Cea mai recenta amenintare nu a fost rezolvata si inca mai sunt intrebari", a declarat Paul Browne, comisar adjunct in NYPD. "Saptamana viitoare, securitatea va creste din nou, din cauza AG ONU, in special in apropierea sediului ONU si a hotelurilor unde vor sta sefii de stat. Dar nimic nu a indicat pana acum ca AG ONU este tinta unei amenintari", a adaugat el.

Printre masurile luate in fiecare an se numara suplimentarea numarului de ofiteri pe teren, benzi de circulatie speciale, convoaie consolidate si scafandri care cauta explozibil in East River. Ar putea fi implementate si alte masuri, precum puncte de control auto si verificarea mai frecventa a bagajelor pentru calatorii cu metroul.

Presedintele palestinian a afirmat vineri ca va prezenta cererea de aderare a unui stat Palestina la ONU pentru ca aceasta sa fie supusa Consiliului de Securitate.

"Mergem in Consiliul de Securitate", a declarat Abbas in fata conducerii palestiniene la Ramallah, in Cisiordania. "Dupa discursul meu (in fata Adunarii Generale la 23 septembrie), voi prezenta cererea de aderare secretarului general, pentru ca el sa o transmita presedintelui Consiliului de Securitate".

Israelul a respins acest anunt, Biroul premierului Benjamin Netanyahu afirmand intr-un comunicat ca "pacea nu se va obtine printr-un demers unilateral la ONU".

Presedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a declarat ca se asteapta la o "situatie foarte dificila" dupa cererea de aderare a unui stat palestinian la ONU si a facut apel la Israel sa recunoasca acest stat, precizeaz` France Presse. |n drum spre New York, Abbas a declarat ca poporul palestinian si conducerea sa se asteapta la o "situatie foarte dificila" dupa cererea de aderare a unui stat palestinian, pe care intentioneaza sa o prezinte la 23 septembrie.

Abbas, sosit luni dimineata la New York, a facut de asemenea apel la Israel sa "recunoasca un stat palestinian" si sa nu "lase sa treaca ocazia pentru pace".



×