x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ALERTĂ - Numărul românilor uciși în cutremurul din Italia a ajuns la 5

ALERTĂ - Numărul românilor uciși în cutremurul din Italia a ajuns la 5

25 Aug 2016   •   13:45
ALERTĂ - Numărul românilor uciși în cutremurul din Italia a ajuns la 5

Ministerul Afacerilor Externe comunică faptul că numărul românilor care au murit în cutremului de miercuri din Italia a ajuns la 5.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă decesul altor trei cetăţeni români în urma seismului produs pe teritoriul Italiei, relateaza Agerpres.

MAE informează joi că, potrivit ultimelor informaţii obţinute din Italia, a fost confirmat decesul altor trei cetăţeni români în urma seismului care a avut loc pe 24 august pe teritoriul Italiei.

Astfel, la acest moment, sunt cinci cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului.

Sursa citată precizează că, în ceea ce priveşte semnalările privind cetăţenii români daţi dispăruţi, numărul cazurilor înregistrate până la acest moment este de 11 persoane, iar verificările sunt în derulare.

"În continuare, echipa consulară mobilă aflată pe teren acţionează în coordonare cu autorităţile italiene şi întreprinde toate demersurile necesare pentru a stabili dacă printre victime se află şi alţi cetăţeni români", menţionează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, MAE transmite sincere condoleanţe familiilor cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi acordă întreaga asistenţă necesară în continuare.

Astfel, la acest moment, numărul cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului este de cinci persoane.

Știre în curs de actualizare.

×