x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alertă de TSUNAMI în Australia, după un cutremur de 6,4 grade!

Alertă de TSUNAMI în Australia, după un cutremur de 6,4 grade!

14 Iun 2014   •   18:11
Alertă de TSUNAMI în Australia, după un cutremur de 6,4 grade!

Un seism cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs sâmbătă în Oceanul Indian, au anunţat seismologii americani, determinând Australia să declanşeze o alertă de tsunami, relatează AFP. Institutul de studii geologice al SUA (USGS) a indicat că seismul a avut loc la o adâncime de şapte kilometri şi la o distanţă de o mie de metri nord-vest de Insulele Cocos din Australia.

Nu există deocamdată nici o informaţie referitoare la pagube materiale din cauza seismului, dar Centrul de alertă al Australiei (JATWC) a declanşat alerta şi i-a sfătuit pe localnici să se îndepărteze de ţărm. JATWC, care a precizat că nu este necesar să se procedeze la evacuări, a evaluat magnitudinea seismului la 6,6 grade. Insulele Cocos sau Keeling se află la 2.750 km nord-vest de Perth (vestul Australiei).

×
Subiecte în articol: alerta tsunami australia cutremur