x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ali Agca vrea să se roage la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea

Ali Agca vrea să se roage la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea

de Marina Constantinoiu    |    28 Apr 2011   •   18:20

Mehmet Ali Agca, turcul care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în 1981, doreşte să se reculeagă la mormântul fostului Suveran Pontif şi să meargă la Fatima, dar solicitările făcute pe lângă autorităţile italiene şi portugheze n-au primit până acum nici un răspuns, a anunţat, joi, avocatul acestuia, citat de AFP.

Agca a depus solicitări de viză la ambasadele Italiei şi Portugaliei de la Ankara, dar pentru moment nu a fost obţinut nici un răspuns, a declarat avocatul acestuia, care a precizat că Agca doreşte să ajungă la Fatima la 13 mai şi să viziteze biserica de acolo, apoi să meargă la Vatican pentru a se ruga la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea şi să depună un buchet de flori.

Vaticanul a anunţat într-o scrisoare că este posibilă o astfel de vizită, dar că autorităţile italiene nu au răspuns cererilor de viză, a adăugat avocatul.

Fatima este oraşul în care trei copii au declarat că au văzut-o pe Fecioara Maria, în 1917. Papa Ioan Paul al II-lea a declarat că Notre Dame de Fatima i-a salvat viaţa când a fost rănit grav de Agca, la 13 mai 1981, în Piaţa San Pietro din Roma.

Agca a fost eliberat în ianuarie 2010 dintr-o închisoare din Ankara în care se afla în detenţie, după ce a petrecut circa 30 de ani în închisorile italiene şi turce pentru această tentativă de asasinat, dar şi alte delicte comise în Turcia. În privinţa sănătăţii sale mintale s-au emis de mai multe ori dubii. Ioan Paul al II-lea a murit la 2 aprilie 2005. El urmează să fie beatificat duminică.

×