x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Am crezut că el este alesul".Ce a păţit o tânără, după ce s-a întâlnit cu un bărbat cunoscut pe internet

"Am crezut că el este alesul".Ce a păţit o tânără, după ce s-a întâlnit cu un bărbat cunoscut pe internet

12 Aug 2013   •   12:31
O tânără care a crezut că şi-a găsit sufletul pereche pe un site matrimonial vrea să tragă un semnal de alarmă asupra riscurilor la care se expun femeile care caută dragostea pe internet.

Michelle Greenfield spera să găsească bărbatul cu care să-şi împartă destinul şi să fie tatăl băieţelului ei de 11 luni. Astfel l-a cunoscut pe Paul Cuthbert în vârstă de 25 de ani, de care s-a îndrăgostit imediat, însă după doar câteva întâlniri, bărbatul devenea din ce în ce mai gelos.

Într-o noapte, a bătut-o şi a înjunghiat-o, într-o criză de gelozie, şi a primit o sentinţă de numai 16 luni de închisoare. Acum, bărbatul este liber, iar Michelle se teme pentru viaţa ei. “Aproape că m-a omorât. Am sperat că va primi cel puţin câţiva ani de închisoare. Ar fi trebuit să am mai multă răbdare cu el, să-l cunosc mai bine şi să-i descopăr latura întunecată ”, povesteşte tanara pentru Daily Mail.

Michelle s-a despărţit de tatăl copilului ei la doar câteva săptămâni după naşterea micuţului, pentru că bărbatul nu a vrut să se căsătorească cu ea. În scurt timp, s-a înscris pe un site matrimonial, sperând că va găsi un partener care îşi doreşte o relaţie serioasă.

Paul a fost însă, de la bun început, nesincer cu ea. A minţit, spunând că este şi el un tătic singur, care îşi creşte fetiţa de patru ani. După ce au schimbat mai multe mesaje, au început să discute şi la telefon, chiar şi de cinci ori pe zi. La început, s-au întâlnit numai în locuri publice, iar tânăra îşi anunţa părinţii unde anume se duce, în caz că se întâmplă ceva rău. Foarte repede, femeia s-a îndrăgostit şi a început să aiba încredere în el, deşi i se părea ciudat că nu văzuse nici măcar o poză cu fiica lui.

Sesizând bănuiala ei, Paul a inventat o altă minciună şi a spus că fata murise, din cauza unor probleme de sănătate mai vechi. Curând, el a început să-i verifice mesajele de pe telefon şi să o acuze că îl înşeală. Totul s-a terminat cu bătaia cumplită pe care a primit-o într-o noapte, când Paul a şi torturat-o, înjunghiind-o de mai multe ori.



×