x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Amânarea luptei împotriva schimbărilor climatice nu este o opţiune, subliniază Merkel

Amânarea luptei împotriva schimbărilor climatice nu este o opţiune, subliniază Merkel

06 Mai 2013   •   16:49
Amânarea luptei împotriva schimbărilor climatice nu este o opţiune, subliniază Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat comunitatea internaţională împotriva oricărei tergiversări în lupta împotriva schimbărilor climatice, în deschiderea unei reuniuni internaţionale luni la Berlin, informează agerpres.ro.

"A aştepta nu este o opţiune pentru că a nu face nimic nu înseamnă numai că nu se întâmplă nimic, dar şi că respectivul cost al schimbărilor climatice va fi mult, mult mai ridicat", a declarat şefa executivului german, în prima zi a "Dialogului de la Petersburg", ce are loc luni şi marţi.

Această reuniune informală anuală a fost lansată în 2010 după eşecul summitului de la Copenhaga de la finele lui 2009. Ea reuneşte în acest an 35 de ţări ce reprezintă circa 80% din sursa emisiilor de CO2 la nivel mondial. Merkel a amintit că în timpul ultimei Conferinţe ONU asupra climatului de la Doha, la sfârşitul lui 2012, s-a decis faptul că un acord asupra reducerii emisiilor poluante ar trebui să intre în vigoare în anul 2020.

"Pentru a nu aştepta până în ultimul minut, am decis că acordul ar trebui să fie pregătit în 2015", a subliniat cancelarul.

"Trebuie să reflectăm mai exact asupra a ceea ce vrem să reuşim înainte de sfârşitul lui 2013, sfârşitul lui 2014 şi sfârşitul lui 2015 dacă ne dorim cu adevărat să atingem acest obiectiv", a adăugat ea.

"Nu îmi fac iluzii cu privire la munca pe care o mai avem de realizat", a explicat responsabila, notând totodată că drumul de urmat ar putea fi uneori ingrat.  

×
Subiecte în articol: incalzire globala angela merkel