x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasada, „centru de spionaj”

Ambasada, „centru de spionaj”

16 Apr 2019   •   11:10
Ambasada, „centru de spionaj”
Sursa foto: Kirsty Wigglesworth/AP

Julian Assange a încercat să creeze „un centru de spionaj” în ambasada Ecuadorului la Londra, a afirmat preşedintele ecuadorian, Lenin Moreno, motivând decizia sa de a-i retrage azilul fondatorului „WikiLeaks”, care a fost arestat joia trecută, relatează AFP.

Moreno, ajuns la putere în 2017, şi-a exprimat regretul, într-un interviu acordat cotidianului britanic „The Guardian”, că guvernul precedent al ţării sale a furnizat echipamente în ambasadă, care au permis „să intervină în treburile altor state”. „Nu putem permite casei noastre, casei care are porţile deschise, să devină un centru de spionaj”, a spus Moreno. „Această activitate violează condiţiile de azil”, a adăugat el, subliniind că decizia de a-i retrage azilul lui Assange „nu este arbitrară, ci se bazează pe dreptul internaţional”. El a denunţat, de asemenea, atitudinea „absolut condamnabilă şi scandaloasă” a lui Assange în ambasadă şi „comportamentul necorespunzător în materie de igienă”. Potrivit autorităților din Quito, Assange, printre altele, a murdărit pereţii ambasadei cu propriile excremente. Avocata lui Assange a respins aceste acuzaţii, considerându-le „scandaloase”. Ea a ţinut să menţioneze că australianul în vârstă de 47 de ani este dispus să coopereze cu autorităţile din Suedia dacă acestea cer extrădarea sa, dar prioritatea rămâne evitarea extrădării în SUA. Assange s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului din Londra în urmă cu șapte ani pentru a scăpa de un mandat de arestare britanic pentru acuzaţii de viol şi agresiune sexuală în Suedia.

Plângerea pentru agresiune sexuală s-a prescris în 2015, apoi Suedia a abandonat urmărirea penală în al doilea dosar, în mai 2017.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: julian assange