x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasada SUA va fi "verde"

Ambasada SUA va fi "verde"

de Anca Aldea    |    28 Ian 2010   •   00:00

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti îşi schimbă look-ul. Noul sediu din apropierea Pădurii Tunari (nordul Bucureştiului) va fi construit din materiale şi vopsele ecologice şi va fi poziţionat strategic, pentru a capta cât mai eficient lumina solară pe tot parcursul zilei.



În interior vor exista tehnologii avansate, care vor permite modificarea automată a iluminatului electric în funcţie de intensitatea luminii naturale. Şi eficientizarea consumului de apă reprezintă o prioritate - atât în interiorul clădirii, cât şi în afara ei vor fi instalate sisteme speciale. Americanii s-au gândit şi la poziţionarea noului sediu al Ambasadei, respectiv între două staţii de autobuz, pentru a încuraja folosirea mijloacelor de transport în comun.

Clădirea care va adăposti Ambasada americană se va întinde pe o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi şi va fi construit de aproximativ 300 de oameni, majoritatea români. Potrivit unor estimări, investiţia va contribui cu 60-80 de milioane de dolari în economia românească.

În cadrul unei prezentări organizate joi, invitaţi de la Washington, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei SUA şi ai Consiliului Român pentru Clădiri Verzi au prezentat ineditul proiect şi au explicat necesitatea implicării investitorilor în astfel de demersuri ecologice. "Acest proiect exemplar demonstrează încă o dată că, în România, construcţia clădirilor verzi eficiente energetic este posibilă şi este o bună investiţie", a declarat Steven Borncamp, preşedintele Consiliului Român pentru Clădiri Verzi.

×
Subiecte în articol: externe