x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii şi britanicii, mână-n mână cu Gaddafi

Americanii şi britanicii, mână-n mână cu Gaddafi

de Sînziana Stancu    |    05 Sep 2011   •   21:00
Americanii şi britanicii, mână-n mână cu Gaddafi

Documente secrete descoperite de rebelii libieni in buncarele comple­xului rezidential al lui Muammar Gaddafi dezvaluie ca a existat o stransa colaborare de spionaj a CIA si MI6 cu regimul dictatorial de la Tripoli, incluzand si transferuri de suspecti teroristi pentru interogatorii la Tripoli, dezvaluie presa britanica. Seria de documente continand aceste dezvaluiri, obtinuta initial de Human Rights Watch dintr-o arhiva a fostei securitati libiene, include si detalii, intr-o scrisoare a CIA, despre capturarea din Malaiezia a unui militant islamic, 'Abdullah al-Sadiq', in 2004, care acum, ca o ironie a sortii, a ajuns sa conduca fortele revolu­tionare de la Tripoli. Sadiq era de fapt numele de razboi al lui Abdel-Hakim Belhaj, care conduce acum militiile noului regim de la Tripoli. Serviciile de spionaj britanice MI6 salutau, la randul lor, tot intr-o scrisoare adresata 'mainii drepte' a lui Gaddafi, Mussa Kussa (fost mi­nistru de Externe), capturarea lui Sadiq, informand Tripoli ca aceasta este 'tot ce am putut face pentru dumneavoastra'. MI6 i-a trimis lui Gaddafi, tot prin intermediul lui Kussa, felicitari 'sentimentale' deplasate cu ocazia sarbatorilor de iarna, urandu-i dictatorului de la Tripoli 'Craciun Fericit!'...

Din aceleasi documente reiese si modul cum CIA, in timpul presedintelui George W. Bush, a dus suspecti de terorism in Libia pentru a fi interogati acolo si chiar le-a sugerat anchetatorilor ce intrebari sa le puna. Dezvaluie The New York Times, precizand ca a fost vorba despre cel putin opt astfel de 'deportari', in ciuda prostei reputatii privind metodele criminale de tortura ale libienilor. O oficialitate americana care a dorit sa-si pastreze anonimatul a explicat faptul ca aceste lucruri se petreceau intr-o perioada cand Libia 'sparsese gheata diplomatica cu Occidentul. (...) Prin 2004, SUA convinsesera guvernul libian sa renunte la programul sau de fabricare a armelor nucleare si sa sprijine Occidentul in lupta cu teroristii care vizau tinte americane din SUA si din afara granitelor lor'.

Washingtonul si Londra au refuzat sa faca declaratii. In schimb, Consiliul Europei a cerut ieri CIA sa spuna adevarul despre 'gaurile negre' ale transporturilor si inchisorilor secrete de prizonieri suspectati de terorism, petrecute in terte tari, intre care figureaza si Romania. Avand in vedere anexele clasificate ale raportului Comisiei de ancheta privind inchisorile CIA de pe teritoriul Romaniei, care au disparut, comisarul Thomas Hammarberg a cerut o 'ancheta reala, eficienta, atat la nivel public, cat si prin interme­diul Parchetului'.

×