x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Analiză BBC: Atentatul din Oslo, un nou 11 septembrie?

Analiză BBC: Atentatul din Oslo, un nou 11 septembrie?

23 Iul 2011   •   05:34
Analiză BBC: Atentatul din Oslo, un nou 11 septembrie?

Asemeni Statelor Unite, pana in momentul atentatelor de acum 10 ani din New York si Washington, Norvegia nu a mai fost supusa, pana in prezent, unor atacuri teroriste de o asemenea amploare. Acest lucru a fost posibil nu pentru ca tara s-a protejat extrem de eficient impotriva unor asemenea incidente, ci pentru ca nu s-a implicat in conflictele internationale, scrie BBC News, in editia online.

Desi membru NATO de lunga durata, Norvegia a inceput sa-si intensifice implicarea in misiuni militare in tari precum Afganistan sau Libia abia recent.

Societatea norvegiana este incredibil de deschisa. Politicienii si oamenii de afaceri de top colaboreaza cu oamenii obisnuiti intr-o maniera rar intalnita in alte colturi ale lumii. Putin sunt cei care au adresele si numerele de telefon la secret. Este o societate in care politicienii si celebritatile includ pe cartile lor de vizita adresele si numerele de telefon personale. Chiar si castigurile si averile sunt date publicitatii o data pe an.

Pentru cei din afara tarii, Norvegia pare sa duca un mod de viata mai mult decat linistit. Pentru norvegieni insa, acest model de societate deschisa a reprezentat nu numai un privilegiu, ci si o declaratie pentru restul lumii, o afisare publica a modului in care convietuirea in pace este posibila.

Bilantul atentatului cu bomba comis vineri in centrul capitalei norvegiene si al atacului armat din apropiere de Oslo, care a vizat o scoala de vara a organizatiei de tineret a Partidului Laburist aflat la putere, a crescut la cel putin 91 de morti.

×