x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Anarhişti din lumea întreagă, inclusiv România, se reunesc în Elveţia pentru a "reface lumea"

Anarhişti din lumea întreagă, inclusiv România, se reunesc în Elveţia pentru a "reface lumea"

de Istvan Deak    |    09 Aug 2012   •   19:15

Imbracati in negru sau tinute militare, anarhisti din lumea intreaga dau navala la Saint-Imier, un mic orasel din Jura (Elvetia) si loc istoric al anarhismului, pentru a-si impartasi experientele si a reface lumea, comenteaza France Presse.

Desi trecuti de 60 de ani si de multe ori dotati cu o barba lunga alba, veteranii aharhismului se amesteca fara probleme printre cei mai tineri dintre participanti, cei cu capetele rase si piercing.

Denis, din Romania, a venit cu prietena
Printre ei si Denis, un tanar blogger roman in varsta de 20 de ani, care nu a ezitat sa calatoreasca pana in Elveta pentru a participa la aceasta intalnire internationala si pentru a putea discuta cu cei mai cu vechime. Foarte entuziast, romanul spera sa se intoarca in tara cu noi trucuri care sa-l ajute sa-si promoveze ideile libertare. Dar stie, ca si prietena lui Anita (23 de ani), ca aceasta sarcina va fi una dificila. "Este destul de greu. Nu e aceeasi traditie ca in Franta sau in Spania. Trebuie sa explicam conceptul de anarhism, o varianta politica in lupta contra tuturor formelor de dominatie si exploatare", declara el jurnalistului de la France Presse.

Bucuria negustorilor
Cum inca este vacanta scolara, micutul orasel elvetian cu doar 4.700 de locuitori le-a facut loc pe strazi anarhistilor, care se plimba in grupuri mici, foarte linistiti. Majoritatea au intre 30 si 40 de ani. Pana duminica sunt asteptate sa se adune circa 3.000 de persoane. Comerciantii din localitate se bucura ca le creste cifra de afaceri in plina vacanta, remarca AFP.

Precum turistii obisnuiti, cu o harta a comunei in mana, anarhistii incearca sa-si faca loc la colocvii, dezbateri si expozitii organizate la Saint Imier, temele fiind multiple: femeile, Primavara araba, razboiul civil spaniol... Faptul ca intalnirea are loc in Elvetia, una dintre cele mai bogate tari, in care bancile sunt numeroase, pentru participanti nu este decat "o frumoasa provocare".

Un loc cu semnificatii multiple
Alegerea acestei localitati nu s-a facut la intamplare. Reuniunea Mondiala a Anarhismului este si un prilej de comemorare a primei Internationale antiautoritara care a fost organizata la 1872 in acest orasel, ca raspuns la Internationala lui Marx. Intalnirea punea astfel capat conflitului dintre curentul autoritar marxist si cel al socialismului utopic al lui Mihail Bakunin, explica Pascual Gonzalez, un spaniol in varsta de 58 de ani. Tot la St-Imier, dar dupa 140 de ani, libertarii fac aceeasi constatare: autoritarismul nu duce la nimic, iar capitalismul este in criza.

Indignatii spanioli, o miscare interesanta
Gonzalez se arata foarte interesat de miscarea Indignatilor spanioli, care nu doresc sa fie reprezentati de liderii politici. Totusi, el este de parere ca Indignatilor le lipseste organizarea. "Fara o organizare structurata, miscarea se poate dispersa foarte usor", avertizeaza el. "Ceea ce nu este cazul anarhistilor", tine el sa adauge.

In paralel cu dezbaterile si expozitiile despre care am relatat pana acum, saptamana aceasta la St-Imier are loc si Congresul Internationalei Federatiilor Anarhiste (IFA), care se tine o data la patru ani.

IFA a fost creata la congresul international de la Carrara in 1968. Compusa pana in prezent din noua delegatii (franceza, iberica - Spania+Portugalia – italiana, britanica, cea de limba germana - Germania+Portugalia – ceha, argentiniana, bulgara si belarusa), IFA a acceptat joi intrarea unei a zecea delegatii, a Sloveniei. Actualmente sunt in curs negocieri pentru ca Mexicul sa intre la randul sau in IFA, a explicat Gonzalez, care este reprezentantul delegatiei iberice. Si alte tari incearca sa se alature miscarii, dar cu ceva mai multe greutati, cum ar fi cazul Venezuelei. (deak.istvan@jurnalul.ro)

×