x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Ancheta privind ingerinta Rusiei a costat 4,5 milioane dolari

SUA: Ancheta privind ingerinta Rusiei a costat 4,5 milioane dolari

01 Iun 2018   •   08:10
SUA: Ancheta privind ingerinta Rusiei a costat 4,5 milioane dolari

Echipa procurorului special american Robert Mueller care investighează posibila ingerinţă a Rusiei în alegerile americane din 2016 a avut cheltuieli de 4,5 milioane de dolari între luna octombrie a anului trecut şi martie 2018, a anunţat joi Ministerul Justiţiei.

 

În plus, alte "componente" ale Ministerului Justiţiei au cheltuit 5,476 de milioane de dolari cu activităţi de susţinere a investigaţiei, a menţionat departamentul într-un raport. Biroul lui Mueller cercetează şi existenţa unor posibile legături între Rusia şi campania electorală a lui Donald Trump.

Chiar şi cu costurile adiţionale, cifrele oficiale sunt semnficativ mai mici decât cele avansate de Trump privind costul anchetei pentru contribuabili. Într-o postare pe Twitter din această lună, Trump a numit investigaţia lui Mueller "o vânătoare de vrăjitoare de 20 de milioane de dolari". Cu cinci zile înainte, el estimase costul anchetei la zece milioane de dolari.

Cea mai mare cheltuială directă a biroului lui Mueller pentru perioada 1 octombrie 2017 - 31 martie 2018 a fost de 2,738 de milioane de dolari, reprezentând salarii şi beneficii pentru angajaţi, a menţionat Ministerul Justiţiei. Biroul lui Mueller a mai cheltuit 886.000 de dolari pe chirie, comunicaţii şi utilităţi, precum şi 264.000 de dolari pe "servicii contractuale", cele mai multe constând în tehnologia informaţiei, potrivit raportului.

Anul trecut, biroul lui Mueller a raportat că între 17 mai şi 30 septembrie 2017 a cheltuit în total 3,2 milioane de dolari. Fără a pune la socoteală cheltuielile adiţionale ale Ministerului Justiţiei în legătură cu ancheta, Mueller şi echipa lui au cheltuit în total 7,7 milioane de dolari de la declanşarea investigaţiei, în urmă cu un an.

Ultima dată când un procuror special a investigat locatarul de la Casa Albă, pe preşedintele Bill Clinton, între august 1994 şi februarie 1999, Kenneth Starr a cheltuit 52 de milioane în patru ani şi jumătate. AGERPRES

×