x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angeka Merkel a fost surprinsă din nou tremurând, al treilea incident de acest fel într-o lună

Angeka Merkel a fost surprinsă din nou tremurând, al treilea incident de acest fel într-o lună

10 Iul 2019   •   14:26
Angeka Merkel a fost surprinsă din nou tremurând, al treilea incident de acest fel într-o lună

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost văzută din nou tremurând miercuri în timpul unei ceremonii, al treilea incident de acest fel într-o lună, stârnind întrebări despre starea sa de sănătate, relatează AFP şi Reuters.

Acest nou episod s-a produs aproape de prânz în timpul unei ceremonii oficiale la sediul cancelariei, unde ea îl primea pe premierul finlandez Antti Rine.

Angela Merkel era în picioare alături de omologul său finlandez ascultând imnurile naţionale ale celor două ţări când a început să tremure.

Totuşi, tremuratul său a fost mai puţin intens decât prima dată, la 18 iunie, într-un prim incident în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care ea l-a pus pe seama unei deshidratări legate de căldura puternică de la acel moment de la Berlin.

Şefa conservatoare a guvernului, care va împlini 65 de ani în câteva zile, a fost surprinsă tremurând şi la 27 iunie în timpul ceremoniei oficiale de preluare a funcţiei de către noul ministru de Justiţie la Berlin, însă până acum a dat asigurări că nu are probleme de sănătate.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a spus că discuţia lui Merkel cu Rinne de miercuri a continuat aşa cum era plănuit.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: angela merkel tremurat