x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel, convorbire telefonică cu Petro Poroşenko. Preşedintele ucrainean, pregătit de un armistiţiu 'bilateral'

Angela Merkel, convorbire telefonică cu Petro Poroşenko. Preşedintele ucrainean, pregătit de un armistiţiu 'bilateral'

11 Iul 2014   •   10:58
Angela Merkel, convorbire telefonică cu Petro Poroşenko. Preşedintele ucrainean, pregătit de un armistiţiu 'bilateral'

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a declarat pregătit de 'o încetare a focului bilaterală' în estul separatist al ţării, cu condiţia să fie asigurat controlul la frontiera cu Rusia, declaraţia liderului de la Kiev intervenind în cadrul unei convorbiri telefonice avute cu cancelarul german Angela Merkel.

'Preşedintele a dat asigurări că este gata de o încetare a focului bilaterală. El a subliniat, în acelaşi timp, necesitatea de a fi asigurat controlul la frontieră pentru a opri transferul de arme şi combatanţi din Rusia, precum şi de a fi eliberaţi toţi ostaticii şi de a fi lansate negocieri necondiţionate', indică preşedinţia ucraineană într-un comunicat publicat în urma acestei discuţii telefonice care a avut loc joi seara, relatează AFP, conform Agerpres.

Potrivit Kievului, cancelarul Angela Merkel a subliniat în cursul acestei convorbiri că reprezentanţii unei misiuni a OSCE prezente în estul Ucrainei nu au 'acces la posturile de frontieră din cauza acţiunilor combatanţilor'.

Preşedintele Poroşenko a avut joi seara o convorbire telefonică şi cu vicepreşedintele american Joe Biden, cu care a discutat restabilirea infrastructurilor în localităţile din estul Ucrainei eliberate de sub controlul separatiştilor, a mai indicat preşedinţia de la Kiev.

Vicepreşedintele SUA a promis, conform aceleiaşi surse, asistenţă americană pentru astfel de proiecte.

Preşedinţia ucraineană a informat totodată că a preluat controlul la Siversk, un oraş de 12.000 de locuitori la 100 km nord de Doneţk unde steagul ucrainean a fost reinstalat pe clădirea primăriei, precum şi la postul de frontieră Cervonopartisansk, în regiunea Lugansk.

Trupele ucrainene care au preluat controlul în această ultimă săptămână în mai multe localităţi, între care fostul bastion separatist Slaviansk, înaintează către Doneţk şi Lugansk, două capitale regionale unde separatiştii se pregătesc să reziste.

×