x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel își dorește o cooperare strânsă cu noul președinte al Franței

Angela Merkel își dorește o cooperare strânsă cu noul președinte al Franței

13 Mai 2017   •   19:20
Angela Merkel își dorește o cooperare strânsă cu noul președinte al Franței

Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că doreşte o cooperare strânsă cu noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, astfel încât Germania şi Franţa să facă totul pentru a modela împreună politica europeană, transmite agenţia Reuters. 

'Vom face totul nu doar pentru a ajuta Franţa, ci şi pentru a modela calea europeană împreună cu Franţa', a spus Angela Merkel în oraşul german Aachen, în timpul unei ultime reuniuni electorale dinaintea scrutinului regional care va avea loc duminică în landul Renania de Nord-Westfalia. 

Potrivit Agerpres, tot duminică, Emmanuel Macron va fi învestit preşedinte al Franţei. În ziua următoare el se va deplasa la Berlin, unde va fi primit de Angela Merkel. Cei doi au mai avut o întrevedere în capitala germană şi în timpul campaniei electorale pentru preşedinţia Franţei. 

Pe de altă parte, în declaraţiile date la Aachen, şefa guvernului de la Berlin i-a acuzat pe social-democraţii care conduc landul Renania de Nord-Westfalia - în coaliţie cu verzii - că trăiesc 'pe credit' şi a susţinut că partidul ei, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) poate 'oferi ceva diferit faţă de un guvern roşu-verde', notează agenţia DPA. 

Scrutinul regional din acest land, cel mai populat al Germaniei, este ultimul test dinaintea alegerilor legislative din luna septembrie, când Angela Merkel speră să obţină un al patrulea mandat de cancelar.

×