x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel l-a avertizat pe Boris Johnson că un acord este "extrem de improbabil"

Angela Merkel l-a avertizat pe Boris Johnson că un acord este "extrem de improbabil"

08 Oct 2019   •   15:22
Angela Merkel l-a avertizat pe Boris Johnson că un acord este "extrem de improbabil"
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a avertizat marţi pe premierul britanic Boris Johnson că un acord asupra Brexit-ului se anunţă ''extrem de improbabil'' în lipsa unor noi propuneri din partea Londrei cu privire la Irlanda, a afirmat o sursă a AFP din Downing Street (cancelaria prim-ministrului Regatului Unit).

Convorbirea telefonică între cei doi lideri a avut loc în timp ce la Bruxelles se desfăşoară negocieri dificile pe marginea unui proiect prezentat miercurea trecută de Johnson, pentru a evita un Brexit fără acord la 31 octombrie.

Dat fiind conţinutul acestei convorbiri, un acord este "practic imposibil" pentru premierul britanic, potrivit sursei citate.

Contactat de AFP, biroul de presă al executivului german a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la conţinutul conversaţiei.

Potrivit unei surse europene de la Bruxelles, "nimic nu a avansat" în timpul negocierilor de luni, iar modificările aduse de Londra "nu schimbă mare lucru".

Ca atare, proiectul Londrei "nu este încă suficient pentru a convinge" Bruxellesul şi "cu acest ritm este greu de crezut că el ar putea fi gata pentru Consiliul European" din 17-18 octombrie, a subliniat o altă sursă.

Instalat în funcţia de premier la sfârşitul lui iulie, Boris Johnson s-a angajat să scoată Regatul Unit din UE "orice ar fi" până la 31 octombrie, după două amânări precedente, în pofida unei legi care îl constrânge să ceară o amânare în cazul în care nu se ajunge la niciun acord până în 19 octombrie, imediat după un summit european prezentat ca fiind cel al ultimei şanse.

În Regatul Unit se fac auzite tot felul de speculaţii cu privire la intenţia premierului Johnson de a eluda textul acestei legi - pe care el s-a angajat cu toate acestea să o respecte - profitând de o eventuală breşă sau cerându-i unui alt stat membru să facă uz de dreptul de veto pentru a împiedica o nouă amânare.

AGERPRES

×