x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Antonio Tajani, noul preşedinte al Parlamentului European

Antonio Tajani, noul preşedinte al Parlamentului European

17 Ian 2017   •   22:12
Antonio Tajani, noul preşedinte al Parlamentului European
Sursa foto: facebook.com/antonio.tajani

Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European, a fost ales noul preşedinte al Parlamentului European, cu 351 de voturi, a anunţat preşedintele în exerciţiu al PE, Martin Schulz.

Contracandidatul lui Tajani, socialistul Gianni Pittella a obţinut 282.

Tajani este un politician cu experienţă, fost vicepreşedinte al Europarlamentului, fost comisar european pentru Industrie şi Antreprenoriat şi fost vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Înainte de a intra în politică, Tajani a fost ofiţer în Forţele Aeriene ale Italiei şi a lucrat apoi ca jurnalist, editor al secţiunii de afaceri parlamentare a publicaţiei "Il Settimanale", prezentator al radiojurnalului de la postul public de radio şi director al biroului de la Roma al cotidianului "Il Giornale". A fost trimis special în Liban, Uniunea Sovietică şi Somalia.

În 1994 a fost unul dintre fondatorii partidului Forza Italia şi coordonator regional al formaţiunii politice în Lazio până în 2005.

În primul guvern al lui Berlusconi (1994-1995), Tajani a fost purtător de cuvânt.

A fost ales în 2002 la Congresul de la Estoril unul dintre cei 10 vicepreşedinţi ai Partidului Popular European şi a fost reales în această funcţie la Congresul de la Roma, în 2006, şi în 2009 la Conferinţa de la Bonn şi în 2012 la Bucureşti.

Tajani a făcut valuri în 2014, când a refuzat indemnizaţia de 13.000 de euro e lună acordată de Comisia Europeană foştilor vice-preşedinţi ai Comisiei Europene timp de trei ani după încetarea mandatului. Politicianul italian a spus atunci că este o obligaţie morală să nu accepte aceşti bani atâta vreme cât activează ca euro-parlamentar.

Tajani este europarlamentar din 1994, iar din iunie 1999 până în mai 2008 a fost şeful delegaţiei Forza Italia în Parlamentul European.

Ca membru al PE, a fost membru al Comisiei pentru Politică Externă şi a Delegaţiei pentru relaţiile cu Israelul. Mai mult, este unul dintre membrii Convenţiei Europene care a pus la punct textul Constituţiei Europene care nu a mai intrat în vigoare, pentru că a fost respinsă la referendumurile din Franţa şi Olanda.

Sursa - AGERPRES

×