x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Antrenorii Martha şi Bela Karolyi se apără după afacerea Nassar

Antrenorii Martha şi Bela Karolyi se apără după afacerea Nassar

20 Apr 2018   •   19:05
Antrenorii Martha şi Bela Karolyi se apără după afacerea Nassar

Soţii Martha şi Bela Karolyi, emblematicii antrenori din gimnastica americană, au asigurat într-un interviu acordat unui canal de televiziune că nu au fost la curent cu acţiunile fostului medic al echipei Statelor Unite, Larry Nassar, condamnat la un maxim de 175 ani de închisoare pentru agresiune sexuală.

''Am auzit în timpul mărturiilor că unii părinţi erau prezenţi în sala de tratament când Larry Nassar făcea asta, iar părinţii nu au văzut nimic. Atunci, cum puteam să văd eu?'', s-a apărat Martha Karolyi în interviul acordat canalului NBC, care va fi difuzat duminică în Statele Unite.

În extrasele din acest interviu publicate vineri, Martha Karolyi a asigurat că ea şi soţul său nu erau ''în niciun caz'' la curent cu acţiunile lui Larry Nassar.

''Toată această afacere a fost pentru noi ca o explozie, ca o bombă care explodează'', a adăugat la rândul său Bela Karolyi.

Soţii Karolyi, care au condus gimnastica feminină americană la vârf cu metode controversate şi cu o disciplină de fier, după ce fugiseră din România la începutul anilor 1980, sunt totuşi arătaţi cu degetul de fostele gimnaste.

Ranch-ul lor din apropiere de Houston (Texas) servea de fapt drept centru de antrenament pentru echipa Statelor Unite şi printre numeroasele mărturii despre ce se întâmpla acolo se află şi cea a campioanei olimpice pe echipe din 2012, McKayla Maroney, care afirmă că în acel loc a fost agresată şi violată de Larry Nassar de mai multe ori.

''Ceea ce s-a întâmplat este oribil, fie că sunt gimnaste cunoscute sau nu, orice copil violat de Nassar, este o crimă, este trist'', a regretat Martha Karolyi, care l-a înlocuit în 2001 pe soţul său în postul de antrenor şef al gimnasticii feminine americane, înainte de a părăsi funcţia în 2016 după JO de la Rio.

După afacerea Nassar, cel mai mare scandal sexual din istoria sportului american cu cel puţin 265 de victime, Federaţia americană de gimnastică a întors definitiv pagina Karolyi, renunţând la achiziţionarea centrului lor de antrenament. AGERPRES

×