x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Apariţie MISTERIOASĂ pe Marte. Ce au surprins sateliţii Google Maps pe suprafaţa planetei (VIDEO)

Apariţie MISTERIOASĂ pe Marte. Ce au surprins sateliţii Google Maps pe suprafaţa planetei (VIDEO)

17 Ian 2014   •   15:39
Apariţie MISTERIOASĂ pe Marte. Ce au surprins sateliţii Google Maps pe suprafaţa planetei (VIDEO)

Sateliţii Google Maps au descoperit o structură bizară pe suprafaţa planetei Marte. Această structură ar avea o lungime de 160 de metri şi o lăţime de 95 de metri.

Culoarea structurii este diferită de cea a mediului înconjurător şi se pare că este construită într-o groapă.





Foștii angajați NASA, printre care și Richard Hoagland sau dr. Michael Malin, dezvoltatorul proiectului Mars Orbiter Camera – o cameră de fotografiat care a fost montată la bordul Mars Global Surveyor – susțin că le-au trecut prin mână sute sau chiar mii de fotografii cu Planeta Roșie. Cele mai multe dintre aceste fotografii indicau diverse structuri din piatră precum piramide, cupole, pereți drepți îngropați pe jumătate în solul marțian sau chiar ruinele unor orașe.

Cei doi foști cercetători au declarat că aceste structuri sunt impresionante și probabil că sunt atribuite civilizației care a trăit în trecutul îndepărtat pe Marte, atunci când planeta deținea o atmosferă și apă din abundență.

Pentru a-și demonstra teoria, cei doi oameni de știință au prezentat o fotografie care a fost efectuată pe 24 martie 2006 pe Marte și care indică o structură interesantă, scrie efemeride.ro. Atunci când imaginea este analizată în detaliu, fiecare pixel al fotografiei reprezintă 2,34 metri, se observă numeroase grupuri de structuri care par să se îmbine.



“Dacă te uiți atent în interiorul craterului poți vedea mai multe canale și căi de acces aparent drepte. Totul pare acoperit cu un strat de nisip sau pământ care s-a depus de mii și mii de ani. Dar cum putem fi siguri că acestea sunt de fapt niște ruine? Dacă am avea o imagine de referință similară de pe Terra atunci ar fi mai simplu să facem această legătură. Din fericire există o regiune în Iran, unde există ruinele mai multor orașe abandonate. Dacă comparăm imaginile celor două structuri, cea de pe Terra și cea de pe Marte, ajungem să constatăm că sunt asemănătoare“, a declarat Richard Hoagland.

×