x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Apel din partea unui responsabil al ONU de a vizita Franţa pentru a sfida teroriştii

Apel din partea unui responsabil al ONU de a vizita Franţa pentru a sfida teroriştii

15 Iul 2016   •   21:40
Apel din partea unui responsabil al ONU de a vizita Franţa pentru a sfida teroriştii

Secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Taleb Rifai, instituţie ce face parte din sistemul Naţiunilor Unite, a cerut vineri turiştilor să-şi exprime solidaritatea faţă de Franţa vizitând această ţară pentru a sfida astfel teroriştii, transmite AFP.

Îndemnul său a fost lansat la Colombo (Sri Lanka) - unde a participat la o conferinţă despre turism - şi survine după atacul comis joi seară la Nisa pe Promenade des Anglais, soldat cu cel puţin 84 de morţi şi peste 200 de răniţi. 'Acum este momentul să vizitaţi Franţa', a spus secretarul general al OMT.

El a calificat atentatul de la Nisa drept o 'boală mondială' şi a estimat că niciun loc de pe planetă nu este la adăpost de atacuri teroriste. 'Nu este momentul să fugim. Nu putem pedepsi victimele şi răsplăti agresorii evitând să călătorim în locurile atinse, pentru că este exact ceea ce aceşti terorişti vor ca noi să facem', a insistat responsabilul OMT.

Taleb Rifai a mai menţionat că, în pofida atacurilor teroriste din ţări precum Franţa, Belgia, Turcia, Egipt sau Bangladesh, activitatea turistică va creşte anul acesta la nivel mondial cu aproximativ 4,5%.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: nisa Atentat la Nisa onu