x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aproape 60% dintre ruşi consideră că 2019 a fost un an dificil sau prost pentru ţară

Aproape 60% dintre ruşi consideră că 2019 a fost un an dificil sau prost pentru ţară

26 Dec 2019   •   17:00
Aproape 60% dintre ruşi consideră că 2019 a fost un an dificil sau prost pentru ţară

Un procent de 58% dintre ruşi consideră că 2019 a fost un an dificil sau prost pentru ţară, potrivit unui sondaj publicat joi de Centrul de Studiere al Opiniei Publice (VTsIOM, instituţie guvernamentală), informează EFE.

Aşteptările pentru 2020 sunt mai optimiste: doar 43% dintre ruşi sunt de părere că anul ce vine va fi dificil sau prost pentru Rusia.

În ceea ce priveşte sfera personală sau familială, 54% dintre persoanele intervievate au fost de părere că anul care se încheie a fost un succes sau un an bun, în timp ce 45% au spus că a fost dificil sau rău, iar 1% nu au răspuns.

"Aceste aprecieri au o încărcătură emoţională şi (sondajul) trebuie interpretat ţinând cont de acest lucru. Fără îndoială, au existat momente dificile, iar noi le cunoaştem foarte bine", a comentat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut miercuri că, "în pofida muncii intense depuse, cetăţenii aproape că nici nu au perceput schimbări în vieţile lor". "Pentru Kremlin a fost un an de muncă, încă un an de muncă intensă care are ca scop să sporească bunăstarea cetăţenilor Rusiei", a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

Oficialitatea rusă a mai dat asigurări că stabilitatea macroeconomică a ţării nu reprezintă un motiv de preocupare, deşi a admis că "situaţia internaţională lasă de dorit". "Climatul internaţional este destul de neprietenos, iar acest lucru cu greu ajută la obţinerea de rezultate bune", a explicat Peskov.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia