x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Arestare scurtată pentru românul Netanyahu

Arestare scurtată pentru românul Netanyahu

de Irina Cristea    |    Marina Constantinoiu    |    21 Apr 2009   •   00:00

Românul Johnattan Jerusalayem Netanyahu, arestat la Chişinău, ar putea fi pus în libertate în câteva zile. Curtea de Apel din capitala moldoveană a examinat, vinerea trecută, recursul împotriva mandatului de arestare pe termen de 30 de zile şi a dispus reducerea acestuia la 15 zile.



În consecinţă, 24 aprilie ar putea fi data ieşirii din arest a cetăţeanului român, acuzat cu privire la protestul ce a avut loc la Chişinău la data de 7 aprilie.

Avocatul Roman Mihăeş solicitase anularea arestării preventive şi eliberarea lui Netanyahu.

ZĂPĂCIT DE GAZUL PARALIZANT
Tot vineri, Procuratura a prezentat o casetă video în care Johnattan Jerusalayem Netanyahu apare aruncând cu un obiect, probabil o piatră, în direcţia poliţiştilor care asigurau securitatea Parlamentului, la data de 7 aprilie. Obiectul nu îşi atinge ţinta. Drept răspuns la această dovadă a acuzării, Netanyahu a declarat că era afectat de gazul paralizant aplicat de Poliţie mai devreme şi nu ţine minte, ne-a spus avocatul său. Netanyahu a mai declarat că a fost bătut de poliţişti în timpul arestului, iar instanţa l-a obligat pe procuror să efectueze de urgenţă expertiza medico-legală.

De asemenea, Procuratura a decis să efectueze expertiza dactiloscopică şi a substanţelor din sticlele ridicate din apartamentul românului şi despre care acesta crede că au fost plasate chiar de poliţişti.

STATI, TOT DUPĂ GRATII
Chiar dacă preşedintele Vladimir Voronin a anunţat amnistierea tuturor participanţilor la protestele anticomuniste, această solicitare nu a fost aplicată şi în cazul lui Netanyahu, Mocanu şi Gabriel Stati. Avocaţii presupun că puterea doreşte un proces public speculativ în care să figureze câţiva învinuiţi, care vor fi declaraţi organizatorii protestului.

×
Subiecte în articol: externe netanyahu