x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO Armata, chemată in ajutor după seismul de 7,5 din Papua Noua Guinee!

VIDEO Armata, chemată in ajutor după seismul de 7,5 din Papua Noua Guinee!

26 Feb 2018   •   10:05
 VIDEO Armata, chemată in ajutor după seismul de 7,5 din Papua Noua Guinee!

Autorităţile din Papua Noua Guinee au trimis luni soldaţi şi salvatori în zonele afectate de un puternic seism de 7,5 grade, produs în timpul nopţii în zona muntoasă din centrul ţării. Avertizand în legătură cu posibile alunecări de teren şi eventuale replici, oficialii spun că au primit informaţii referitoare la posibile decese în urma seismului, precizând că acestea trebuie însă verificate.

 

Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a localizat epicentrul seismului la 90 de km sud de Porgera, în provincia muntoasă Enga, la o adâncime de 35 de km. Seismul a avut loc la ora 03:45 (17:45 GMT duminică). Nu a fost emisă alertă de tsunami.

''Sfătuim oamenii să stea departe de clădirile cu mai multe etaje, să fie conştienţi de riscul alunecărilor de teren şi să fie pregătiţi să iasă din locuinţe în cazul unor replici'', a declarat secretarul guvernului Isaac Lupari, într-un comunicat. Potrivit unui seismolog de la Observatorul de geofizică din capitala Port Moresby, seismul a fost resimţit până la Muntele Hagen, aflat la o distanţă de 168 km.

Violent

Potrivit mesajelor postate pe reţelele de socializare, unele clădiri au fost avariate în Porgera, zonă de asemenea afectată de întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Chris McKee, de la departamentul pentru gestionarea catastrofelor naturale, a menţionat posibile decese neconfirmate încă.

În zona epicentrului cutremurului se află multe operaţiuni de exploatare a petrolului şi gazelor. ExxonMobil PNG a precizat că unele instalaţii de la uzina sa de exploatare a gazelor de la Hides, în provincia Hela, învecinată cu Southern Highlands, au fost avariate, dar că angajaţii sunt în afara pericolului. Compania a adăugat că personalul neesenţial va fi evacuat.

Compania australiană Oil Search a anunţat de asemenea că suspendă operaţiunile în zonă până la evaluarea pagubelor.

AGERPRES

×