x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata rusă supraveghează în permanenţă distrugătorul american USS Ross, aflat în Marea Neagră

Armata rusă supraveghează în permanenţă distrugătorul american USS Ross, aflat în Marea Neagră

15 Apr 2019   •   14:11
Armata rusă supraveghează în permanenţă distrugătorul american USS Ross, aflat în Marea Neagră
Sursa foto: SN Kevin T. Murray/U.S. Navy

Armata rusă supraveghează distrugătorul american USS Ross, înarmat cu rachete de croazieră Tomahawk, care a intrat duminică în apele Mării Negre, a informat luni Ministerul Apărării al Rusiei, transmite EFE.
"Forţe şi mijloace ale Flotei Mării Negre supraveghează permanent distrugătorul USS Ross al Armatei Statelor Unite", a arătat un purtător de cuvânt al Apărării, citat de agenţia Interfax.
El a adăugat că, imediat după ce a intrat în apele Mării Negre, nava americană a intrat sub controlul mijloacelor radioelectronice ruse.
"În plus, urmărirea directă a acţiunilor navei de război americane este realizată de nava de patrulare Vasili Bykov şi de nava de recunoaştere Ivan Hurs", a indicat purtătorul de cuvânt.
USS Ross, unul dintre cele patru distrugătoare menţinute de Statele Unite la baza Rota (Spania), a participat în aprilie 2017 la un atac cu rachete asupra bazei aeriene siriene Al Shairat, din provincia Homs.
Conform Convenţiei de la Montreux, navele ţărilor non-riverane Mării Negre pot rămâne în apele acesteia maximum 21 de zile.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: uss ross