x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Assange, protestar la Londra

Assange, protestar la Londra

09 Oct 2011   •   21:00

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a participat sambata la un protest organizat la Londra fata de razboiul din Afganistan. Sute de persoane s-au adunat in Piata Trafalgar la apelul coalitiei Stop the War, care a anuntat ca la protest au participat 5.000 de manifestanti. "Cand constati ca razboaiele sunt rezultatul minciunilor, tran­smise publicului britanic, american, din toata Eu­ro­pa, te intrebi cine sunt criminalii de razboi. Nu sunt numai liderii, nu sunt numai soldatii, sunt si jurnalistii. Adevarul este ca Margaret Thatcher avea dreptate: nu mai exista societate. Exista o elita de securitate transna­tio­na­la care imparte lumea folosind impozitele voastre", a spus Assange.

×
Subiecte în articol: afganistan julian assange