x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ASTEROID GIGANT, descoperit recent de astronomi. "BESTIA" va trece pe lângă Pământ cu o viteză de 14 km/s

ASTEROID GIGANT, descoperit recent de astronomi. "BESTIA" va trece pe lângă Pământ cu o viteză de 14 km/s

06 Iun 2014   •   12:56
ASTEROID GIGANT, descoperit recent de astronomi. "BESTIA" va trece pe lângă Pământ cu o viteză de 14 km/s

Un asteroid de dimensiuni mari, descoperit recent şi denumit "Beast" (bestia), va trece la o distanţă sigură de Pământ la sfârşitul acestei săptămâni, conform SPACE.com, citat de Agerpres. Asteroidul, cu nume de catalog 2014 HQ124, care are mărimea apropiată de a unui stadion de fotbal, nu prezintă niciun risc de a lovi Pământul, urmând să treacă duminică la peste 1 milion de kilometri distanţă, distanţă de trei ori mai mare decât cea dintre Pământ şi Lună. Distanţa medie dintre Pământ şi Lună este de 384.400 de kilometri.

Acest asteroid a fost descoperit la 23 aprilie de telescopul spaţial Wide-Field Infrared Survey Explorer, aparţinând NASA.

Asteroidul 'Beast' are un diametru de aproximativ 352 de metri, conform astronomilor din cadrul Programului Asteroid Watch al NASA, de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

Asteroidul 2014 HQ124 va trece pe lângă Pământ deplasându-se cu o viteză de 14 km/s, viteză de 17 ori mai mare decât cea a glonţului pornit dintr-o puşcă modernă.

Conform astronomilor, este deconcertant că un asteroid atât de mare, cu un potenţial catastrofal dacă ar fi fost pe o traiectorie tangentă cu planeta noastră, a fost descoperit doar cu două luni înainte de a ajunge în punctul de maximă apropiere de Terra.

'(Asteroidul) HQ124 este cel puţin de 10 ori mai mare, dacă nu chiar de 20 de ori mai mare decât asteroidul care (a cărui explozie în urma frecării cu straturile atmosferice terestre) a rănit mii de oameni, anul trecut, la Celiabinsk, în Siberia', conform astronomului Bob Berman. 'Dacă ar fi fost pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, energia eliberată nu s-ar fi măsurat în kilotone, aşa cum a fost cazul bombelor atomice care au pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial, ci în megatone', a mai adăugat el.

NASA estimează că peste 90% dintre asteroizii mari, cu diametrul de peste 1 kilometru, din apropierea relativă a Pământului au fost descoperiţi. Un asteroid de asemenea dimensiuni ar produce distrugeri imense, la scară globală, dacă s-ar ciocni cu Pământul.

Asteroizii mai mici sunt însă, evident, mai greu de descoperit. Conform estimărilor există 15.000 de asteroizi cu diametrul în jur de 140 de metri în apropierea relativă a Pământului, iar dintre aceştia doar 30% au fost observaţi. Cercetători NASA mai estimează că există peste 1 milion de asteroizi cu diametrul de aproximativ 30 de metri în apropierea Pământului, iar dintre aceştia au fost descoperiţi mai puţini de 1%.

×