x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac armat în Ierusalimul de Est. Un palestinian a ucis doua persoane si a ranit alte cinci

Atac armat în Ierusalimul de Est. Un palestinian a ucis doua persoane si a ranit alte cinci

09 Oct 2016   •   13:44
Atac armat în Ierusalimul de Est. Un palestinian a ucis doua persoane si a ranit alte cinci

Două dintre persoanele rănite duminică dimineaţa de un atacator palestinian în Ierusalimul de Est au decedat la spitalul Hadassah unde fuseseră aduse în stare critică, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, transmit AFP şi Reuters.

Persoanele decedate sunt un poliţist şi o trecătoare.

Potrivit unui nou bilanţ al serviciilor de urgenţă, alte cinci persoane au fost rănite mai puţin grav, trei dintre ele prin împuşcare şi celelalte două atunci când maşina în care se aflau a fost lovită de vehiculul atacatorului.

Agresorul a deschis focul într-o staţie de tramvai în Ierusalimul de Est, fiind apoi urmărit şi ucis de poliţie.

Poliţia l-a identificat pe atacator drept un palestinian de 39 de ani din Ierusalimul de Est.

Violenţele produse de la începutul lui octombrie 2015 în Teritoriile palestiniene, Israel şi la Ierusalim au costat vieţile a 232 de palestinieni, 34 de israelieni, doi americani, unui eritrean şi unui sudanez, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP.

Majoritatea palestinienilor ucişi sunt autori sau autori prezumtivi de atacuri, comise adesea individual şi cu arme rudimentare.

Autorităţile israeliene se tem de o nouă reizbucnire a violenţelor în luna octombrie, cu ocazia sărbătorilor evreieşti de Yom Kippur şi Sucot.

Sursa: AGERPRES

×