x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac cu cuțit la metroul din Londra. Un bărbat a murit

Atac cu cuțit la metroul din Londra. Un bărbat a murit

17 Oct 2017   •   09:42
Atac cu cuțit la metroul din Londra. Un bărbat a murit

Un bărbat a murit, iar alți doi au avut nevoie de îngrijire medicală, în urma unui atac cu cuțit la stația Parsons Green din Londra, luni seară, în jurul orei 19.35 , scrie The Independent.

Atacul nu este tratat ca fiind unul terorist.

Un martor a declarat că atacurile asupra celor trei au avut loc în urma unui „conflict”. Martorii au mai povestit cum victimelor li s-a acordat primul ajutor pe trotuar, după care au fost duși la spital.

„Trei bărbași au fost înjunghiați. Persoanele rănite au fost transportate de Serviciul de Ambulanță al Londrei la spitalele centrale. Unul dintre bărbații răniți, despre care bănuim că avea în jur de 20 de ani, a murit pe loc. Ceilalți bărbați răniți continuă să primească îngrijiri medicale. Așteptăm detalii despre starea lor de sănătate.”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției metropolitane.

 

 

 

×
Subiecte în articol: londra metrou atac atac cu cutit parsons green