x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat in centrul Tel Avivului

Atentat in centrul Tel Avivului

02 Noi 2004   •   00:00

O explozie extrem de puternica, provocata, dupa primele estimari, de un atentator sinucigas, a zguduit ieri centrul Tel Avivului.

INGRIJIRI. Ranitii au fost transportati la trei spitale
Cel putin patru persoane au murit si aproape 35 au fost ranite in urma atentatului, care a avut drept tinta Piata Hacarmel, o zona foarte aglomerata si frecventata de un numar mare de muncitori straini, inclusiv romani. Potrivit unor surse politienesti citate de AFP, atentatul a fost dus la indeplinire de o femeie, in apropiere de o laptarie din piata. Secunde mai tarziu, toata zona era plina de geamuri sparte, de fructe si legume zdrobite sau imprastiate pe trotuar, de sange si de raniti care strigau dupa ajutor. Echipele de medici au acordat primul ajutor, pe loc, celor grav raniti si martorilor care nu-si puteau reveni din soc.

VERIFICARI. Pana ieri dupa-amiaza nu existau inca date despre existenta vreunui roman printre victime si raniti. "Facem verificari la toate spitalele din oras. Problema este insa ca nu s-a terminat inca evacuarea tuturor ranitilor. Zona este foarte frecventata de romani, deci sunt sanse sa existe, din pacate, si cetateni romani raniti. Este o zona foarte circulata si frecventata mai ales de romani aflati in situatie ilegala in Israel", a declarat ieri, la putin timp dupa pranz, pentru Jurnalul National, ambasadorul Romaniei in Israel, Mariana Stoica.

Autoritatile israeliene cred ca in spatele atacului se afla Frontul pentru Eliberarea Palestinei. (Irina Cristea)

×
Subiecte în articol: externe