x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat în Iran: SUA condamnă orice atac terorist, oriunde este comis

Atentat în Iran: SUA condamnă orice atac terorist, oriunde este comis

23 Sep 2018   •   17:18
Atentat în Iran: SUA condamnă orice atac terorist, oriunde este comis

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a condamnat duminică atentatul comis sâmbătă în timpul unei parade militare la Ahvaz, în Iran, soldat cu 29 de morţi, dintre care 12 membri ai Gărzilor Revoluţionare de elită ale ţării. 

 

"Statele Unite condamnă orice atac terorist, oriunde este comis. Punct", a declarat Nikki Haley, întrebată de CNN în legătură cu acest atentat, atribuit de preşedintele iranian Hassan Rohani "ţărilor mercenare" din regiune, sprijinite, potrivit acestuia, de Statele Unite. 

Oficialul american a respins acuzaţiile lui Hassan Rohani la adresa SUA în legătură cu atacul de la Ahvaz. El a declarat că Statele Unite vor să provoace insecuritate în Iran şi a acuzat state arabe din Golf, susţinute de SUA, că acordă sprijin financiar şi militar grupurilor etnice arabe anti-guvernamentale, notează Reuters. 

"Cred că Rohani ar trebui să se uite la el în ţară pentru a afla de unde vine asta. El poate să ne învinuiască cât vrea. Ceea ce ar trebui să facă este să se uite în oglindă", a mai spus diplomatul american. 

"El se confruntă cu protestul iranienilor. Toţi banii care merg în Iran, merg la armata sa. El şi-a asuprit poporul prea mult timp", a adăugat Nikki Haley, care a reafirmat că administraţia Donald Trump nu doreşte o schimbare de regim în Iran. 

Potrivit unui bilanţ oficial, 29 de persoane au fost ucise la Ahvaz, capitala provinciei Khuzestan, de un comando de patru bărbaţi care a deschis focul sâmbătă dimineaţa asupra mulţimii care asista la parada militară, cu ocazia Zilei naţionale a forţelor armate, care marchează în fiecare an declanşarea, de către Bagdad, a războiului dintre Iran şi Irak (1980-1988).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua atac iran atentat terorist abvaz