x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat la Nisa: Şoferul camionului ce a intrat în mulţime a avut complici şi a plănuit atacul luni de zile

Atentat la Nisa: Şoferul camionului ce a intrat în mulţime a avut complici şi a plănuit atacul luni de zile

21 Iul 2016   •   20:20
Atentat la Nisa: Şoferul camionului ce a intrat în mulţime a avut complici şi a plănuit atacul luni de zile

Autorul atentatului de la Nisa de la 14 iulie soldat cu cel puţin 84 de morţi, tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, 'a beneficiat de susţinere şi complicităţi', a anunţat joi procurorul responsabil de anchetă, Francois Molins, citat de AFP, Reuters şi DPA.

În cadrul unei declaraţii de presă, procurorul francez a precizat că există 'progrese notabile' în ancheta derulată de 'peste 400 de anchetatori'.

Investigaţiile 'au permis nu numai să confirmăm încă o dată caracterul premeditat al actului criminal comis de către Mohamed Lahouaiej Bouhlel, ci şi să stabilim că acesta a putut beneficia de susţinere şi complicităţi în pregătirea şi comiterea actului său criminal', a declarat Mollins.

Doi franco-tunisieni, un tunisian, un albanez şi o franco-albaneză, cu vârste între 21 şi 42 de ani, au fost deferiţi justiţiei pentru a fi inculpaţi pentru asociere în vederea comiterii de acte teroriste şi asasinate. 'Ei nu sunt cunoscuţi de serviciile de informaţii', a precizat Molins.

În baza analizei telefonului mobil al ucigaşului, care a dus la identificarea a numeroase contacte cu ei, aceşti suspecţi au fost reţinuţi, a precizat procurorul, adăugând că legătura între Lahouaiej Bouhlel şi ceilalţi suspecţi a fost stabilită datorită elementelor găsite în camion şi pe armele descoperite.

Amprentele unuia dintre suspecţi au fost găsite pe portiera din dreptul pasagerului a camionului de 19 tone cu care Lahouaiej Bouhlel a zdrobit 84 de persoane şi a rănit peste 350 de răniţi.

Cincisprezece dintre ei 'au încă în acest moment un pronostic' conform căruia viaţa le este în pericol, a precizat procurorul.

Lahouaiej Bouhlel pare să fi gândit planul său criminal 'cu mai multe luni înainte de a trece la acte', potrivit procurorului.

Tot pe telefonul atacatorului de la Nisa s-au găsit o fotografie cu un concert de pe Promenade des Anglais şi o fotografie a unui articol privind 'captagon', un drog despre care se ştie că este utilizat de jihadiştii responsabili de atentate teroriste, notează AFP.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: nisa Atentat la Nisa şofer camion complici atac