x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat sinucigaş în Kabul. Unsprezece copii au fost ucişi. Printre răniţi se numără şi soldaţi români

Atentat sinucigaş în Kabul. Unsprezece copii au fost ucişi. Printre răniţi se numără şi soldaţi români

30 Apr 2018   •   12:25
Atentat sinucigaş în Kabul. Unsprezece copii au fost ucişi. Printre răniţi se numără şi soldaţi români

Unsprezece copii au fost ucişi într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană comis de un kamikaze presupus a fi taliban lângă o moschee în sudul Afganistanului, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia germană de presă DPA, care precizează că printre răniţi se numără şi soldaţi români.


Şaisprezece persoane, inclusiv civili, poliţişti şi soldaţi români au fost răniţi în atacul comis în districtul Daman.


Kamikaze s-a aruncat în aer cu vehiculul când un convoi de trupe străine trecea în apropiere, a precizat poliţia.


Talibanii încă nu au confirmat dacă se află în spatele atacului, care este separat de un dublu atentat sinucigaş cu bombă comis în capitala Kabul mai devreme în timpul dimineţii de luni.AGERPRES

×
Subiecte în articol: atentat