x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenţionare MAE de călătorie: Cod portocaliu de ploaie îngheţată în Ungaria

Atenţionare MAE de călătorie: Cod portocaliu de ploaie îngheţată în Ungaria

08 Ian 2016   •   22:35
Atenţionare MAE de călătorie: Cod portocaliu de ploaie îngheţată în Ungaria

Autorităţile ungare au emis cod portocaliu de ploaie îngheţată, începând din după-amiaza zilei de 8 ianuarie şi până pe 9 ianuarie, la miezul nopţii, pentru judeţele din nord şi nord-estul ţării, informează o atenţionare de călătorie a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), remisă, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, avertizarea, emisă de Inspectoratul ungar de Meteorologie, este valabilă pentru judeţele Borsod-Abauj-Zemplen, Heves, Nograd şi Pest.

"Pe întreg teritoriul Ungariei s-a emis şi un cod galben de ceaţă densă, valabil pentru aceeaşi perioadă de timp, iar în ziua de sâmbătă, 9 ianuarie 2016, se vor înregistra precipitaţii extinse sub formă de ploaie, ploaie îngheţată şi în judeţele din nord-est ninsoare", precizează MAE.

Se recomandă şoferilor să pornească la drum numai cu autovehicule echipate cu anvelope sau pneuri adecvate, să conducă cu viteze adaptate la condiţiile meteorologice pe timp de iarnă şi să respecte instrucţiunile poliţiei locale, iar cei care se confruntă cu probleme deosebite sunt sfătuiţi să apeleze numărul de urgenţă 112.

Sursa: Agerpres.ro

×