x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atracţie turistică în Austria: scara către nicăieri. Te încumeţi?

Atracţie turistică în Austria: scara către nicăieri. Te încumeţi?

09 Iul 2013   •   21:16
Atracţie turistică în Austria: scara către nicăieri. Te încumeţi?


“Scara către nicăieri” există. Şi nu este pentru cei care suferă de vertij sau slabi de inimă, ci pentru cei cu nervii de oţel. De la 3 iulie, toţi vizitatorii gheţarului de la Dachstein, una dintre cele mai vizitate destinaţii din Styria, dar şi una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Alpi, se pot bucura de o experienţă inedită: o privelişte spectaculoasă, dar şi multă adrenalină. O platformă construită din sticlă este un obiectiv absolut de neratat pentru turiştii curajoşi, care se aventurează la gheţar. Podul suspendat este cel mai înalt din Austria, are 100 de metri lungime şi a fost construit în şase luni.

“Toţi vizitatorii de la Dachstein pot experimenta de acum senzaţia extraordinară de a fi suspendaţi deasupra stâncilor în timp ce admiră Alpii”, a declarat directorul tehnic Karl Hoflehner, cel care a supravegheat lucrările.

Mai multe imagini, aici.

×
Subiecte în articol: scara austria turism