x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Au început misiunile de patrulare comune turco-americane în nord-estul Siriei

Au început misiunile de patrulare comune turco-americane în nord-estul Siriei

08 Sep 2019   •   20:30
Au început misiunile de patrulare comune turco-americane în nord-estul Siriei

Misiunile comune de patrulare turco-americane au început duminică dimineaţă în nord-estul Siriei, într-un sector menit să se transforme într-o "zonă de securitate", informează AFP.

Şase vehicule blindate turce au traversat frontiera pentru a se alătura în Siria trupelor americane, pentru prima misiune de patrulare comună în cadrul unui acord încheiat la 7 august.

Două elicoptere supravegheau zona unde vehiculele turce au trecut frontiera printr-o deschidere în zidul masiv de beton ridicat între cele două ţări, relatează corespondentul AFP.

Acest acord între Turcia şi SUA prevede instituirea unei zone tampon între frontiera turcă şi zonele siriene controlate de miliţia kurdă sprijinită de Washington YPG (Unităţile de protecţie a poporului), la est de fluviul Eufrat. Această miliţie este considerată grupare teroristă de Ankara.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că omologul său american Donald Trump a promis că "zona de securitate" va avea o lărgime de 32 de kilometri.

De asemenea, Erdogan a ameninţat că va lansa o operaţiune în nord-estul Siriei dacă Turcia nu obţine controlul acestei "zone de securitate", dar acest acord a permis deja evitarea unei operaţiuni turce împotriva YPG, care părea iminentă.

Cei doi aliaţi au înfiinţat recent centre de operaţiuni comune, prevăzute de acord pentru coordonarea creării "zonei de securitate", ale cărei limite rămân neclare.AGERPRES

×