x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Austeritatea isterizează grecii. Incidente între grupuri de protestatari rivale

Austeritatea isterizează grecii. Incidente între grupuri de protestatari rivale

de Marina Constantinoiu    |    20 Oct 2011   •   13:22

In fata Parlamentului din Atena au izbucnit joi ciocniri intre grupuri de protestatari rivale, iar politia a intervenit cu gaze lacrimogene, relateaz` Reuters, preluat de Agerpres.
Manifestanti din gruparea sindicala comunista PAME (Frontul militant muncitoresc) s-au confruntat cu tineri imbracati in negru care aruncau in ei cu pietre si cocteiluri Molotov, au afirmat martori citati de Reuters.

Zeci de mii de demonstranti s-au adunat inca de dimineata in fata sediului Parlamentului elen, unde in cursul serii va avea loc votul asupra noilor masuri de austeritate cerute de creditorii Greciei.
Manifestatiile de joi survin in cea de-a doua zi a grevei generale si urmeaza celor din ajun, care au strans un numar record de participanti la Atena - 70.000, potrivit politiei, 200.000, conform sindicatelor. Piata Syntagma, unde se afla Parlamentul si mai multe hoteluri de lux, a fost si miercuri scena unor incidente violente intre tineri protestatari si fortele de politie.

Proteste sunt in mai multe orase mari ale tarii. Este vorba de zeci de mii de persoane, atat angajati ai statului, cat si din mediul privat, care incearca astfel sa transmita un mesaj catre politicieni. Acestia din urma ar urma sa voteze un pachet cu noi masuri de austeritate, necesar pentru a primi urmatoarea transa din imprumutul international. Miercuri, protestele au dus si la violente.
Lumea incearca sa se impotriveasca la votarea acestor noi masuri, care vor duce si la inrautatirea situatiei locuitorilor din toata Grecia.

Este o fosta ministra, doamna Luca Kaselis, care a spus clar ca ea nu va vota articolul 37 al legii, care se refera la scaderea salariilor, si probabil ca mai sunt si alti parlamentari care inca nu au declarat deschis ca nu vor vota aceasta lege. Asta inseamna ca, daca nu se aduna numarul necesar de voturi, legea nu va fi votata si deci va fi problema duminica, cand primul-ministru va trebui sa se duca la Bruxelles pentru a lua urmatoarea doza de bani pentru salvarea, asa cum spun ei, a tarii.

×