x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Australia: Titulara portofoliului Finanţelor şi iubita sa vor fi mamă/mame

Australia: Titulara portofoliului Finanţelor şi iubita sa vor fi mamă/mame

de Agerpres    |    09 Aug 2011   •   13:35

Viitoarea maternitate a titularei portofoliului Finantelor, laburista Penny Wong, care a facut cunoscut ca este lesbiana, a scos la lumina prejudecatile din societatea australiana, declansand o polemica legata de casatoriile intre persoane de acelasi sex, comenteaza EFE.
Wong a informat, marti, prin intermediul unui comunicat, ca perechea sa, Sophie Allouache, va naste in luna decembrie datorita fertilizarii artificiale si a precizat ca micutul isi va cunoaste tatal biologic.
"Suntem profund recunoscatoare serviciului de fertilizare in vitro si donatorului nostru pentru ca ne-au oferit posibilitatea de a creste un copil impreuna", a subliniat Wong, primul membru al unui guvern australian care isi recunoaste homosexualitatea. Stirea a scos la lumina controversele privind casatoriile intre persoane de acelasi sex in Australia, o tara in care societatea este divizata intre valorile puritane si progresele in respectarea minoritatilor sexuale.
In unele zone din Sydney, capitala gay prin excelenta a Australiei, este un fapt comun sa vezi pe strada perechi de acelasi sex care se imbratiseaza ori se saruta, in timp ce in alte cartiere, orase si in interiorul tarii astfel de demonstratii publice nu sunt privite cu ochi buni, multi homosexuali fiind nevoiti sa-si ascunda orientarea.
Dupa aflarea vestii, premierul australian, Julia Gillard, a felicitat-o pe Wong, desi ea insasi se opune legalizarii casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Felicitarilor li s-au alaturi alti membri ai guvernului, printre care Trezorierul Federal, Wayne Swan, precum si adjuncta liderului opozitiei, Julie Bishop.
Multe organizatii, cum ar fi "Australian Marriage Equality", au sarbatorit anuntul si au profitat de ocazie pentru a insista asupra faptului ca este necesar sa se ofere protectie legala acestor uniuni. "Casatoriile pot fi in beneficiul copiilor, oferindu-le un sentiment sporit de securitate si recunostinta. Dar de aceste beneficii trebuie sa profite toti copiii australieni, inclusiv aceia crescuti de perechi de acelasi sex", a declarat actorul Peter Furness, purtator de cuvant al grupului amintit.
Wong si copilul ei vor deveni o tema cheie la viitorul congres al Partidului Laburist, programat in decembrie, cand se va dezbate din nou despre oportunitatea legalizarii unor astfel de uniuni.
Conform unor sondaje de opinie, peste 60 la suta din populatia Australiei sprijina recunoasterea de catre stat a acestor legaturi.
Din randurile conservatorilor, liderul crestin-democratilor din Noua Galie de Sud, reverendul Fred Nile, a acuzat-o pe Wong ca ofera un prost exemplu societatii si a subliniat ca este 'complet impotriva cresterii unui copil de catre doua mame'. Nile, care organizeaza sesiuni de rugaciuni cu ocazia sarbatorii Mardi Gras (ajunul inceputului postului catolic de Pasti), a declarat ca anuntul doar "promoveaza stilul de viata al lesbienelor si incearca sa dea un aspect natural la ceva care nu este".

×