x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritățile britanice au descoperit un migrant mai puțin obișnuit în tunelul Eurostar

Autoritățile britanice au descoperit un migrant mai puțin obișnuit în tunelul Eurostar

29 Aug 2017   •   14:48
Autoritățile britanice au descoperit un migrant mai puțin obișnuit în tunelul Eurostar

Un expert al faunei sălbatice a fost forţat să se urce la bordul unui tren Eurostar pentru a elibera un Kingfisher, care zbura prin Tunelul Canalului Mânecii din Calais în Folkestone, scrie Daily Mail.

Pasărea a fost salvată de expertul Matt Ford, după ce trenul a trecut în Folkestone. Domnul Ford a spus că a fost necesar să trimită pasărea înapoi prin Canal, într-o cutie specială, la bordul trenului, căci era “o încălcare a reglementărilor britanice privind mediul sălbatic”.

Matt Ford a afirmat că a fost mult mai simplu să reîntoarcă pasărea în Franţa, unde e posibil să aibă un cuib. “Trimiterea păsării înapoi este o evitare a transmiterii de boli. Nu puteam să o lăsăm pur şi simplu, este o pasăre franceză.”

Potrivit lui Matt Ford, păsările Kingfisher nu migrează, în mod normal, şi le place pământul mlăştinos care înconjoară Calais.

×