x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritățile de la București invită romii din Italia să vină înapoi la muncă în țară

Autoritățile de la București invită romii din Italia să vină înapoi la muncă în țară

19 Iul 2018   •   17:51
Autoritățile de la București invită romii din Italia să vină înapoi la muncă în țară

Reprezenți ai guvernului de la București s-au deplasat în Italia ca să stea de vorbă cu cetățenii români de etnie romă ca să îi convingă să vină la muncă în țară.

Printre cei care au purtat discuțiie se numără subsecretarul de stat Victor Ionescu, din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, și deputatul Florin Manole, reprezentant al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.

 

„Fiecare cetățean al României este important și trebuie să ne asigurăm că indiferent de locul în care lucrează, studiază sau trăiesc, românii noștri au parte de tot sprijinul atât din partea țării noastre, cât și din partea statului de rezidență. Această vizită este un demers al Guvernului prin care se urmărește o mai bună informare a cetățenilor noștri cu privire la drepturile și responsabilitățile pe care le au în calitatea lor de cetățeni europeni”, a subliniat subsecretarul de stat, Victor Ionescu.

 

Debutul deplasării a avut loc la Roma, unde delegația s-a întâlnit cu cetățenii români de etnie romă care locuiesc în tabăra „Camping River”. Aceștia au adus la cunoștință oficialilor situația dificilă în care se află, având în vedere că tabăra lor urmează să fie desființată, ceea ce ar înseamnă că ei ar trebui să fie relocați.

 

Pentru a avea o imagine completă asupra cazului, delegația Guvernului, însoțită de reprezentanți ai Ambasadei României la Roma, a avut întrevederi cu oficialii italieni, pentru a identifica modalități de cooperare și acordare de sprijin, în conformitate cu cadrul legal. Partea italiană a subliniat necesitatea urmării procedurilor legale privind terenul pe care se află tabăra de romi din Roma. În egală măsură a fost evidențiat pachetul de măsuri pregătit de către autorități pentru comunitățile de romi sub forma unui sprijin financiar acordat pentru identificarea unui spațiu pe care să-l închirieze în vederea relocării sau pentru reîntoarcerea în țară.

 

În continuarea vizitei la Roma, delegația din România s-a întâlnit cu directorul Caritas Italiana, o asociație cu activități dedicate sectorului social.

„Discuțiile cu directorul Caritas au fost un bun prilej de a evidenția beneficiile colaborării dintre domeniul public și cel privat. Asociația Caritas Italiana are o bogată activitate în domeniul social, intervenind de multe ori și în numele comunităților de romi din România”, a adăugat Victor Ionescu, subsecretarul de stat al MRP.

 

Vizita subsecretarului de stat a continuat în Napoli, Bari și Catania, iar discuțiile purtate cu reprezentanții italieni, atât din cadrul primăriilor, secțiilor de poliție, cât de la serviciile de asistență socială, au evidențiat buna integrare a comunităților de romi din teritoriu. 

 

Autoritățile locale au apreciat activitatea acestora mai ales în ceea ce privește domeniul ecologiei, mulți dintre romi având afaceri pe partea de colectare de deșeuri, și domeniul vânzărilor, alții activând în calitate de comercianți cu autorizație de la statul italian.Totodată, un aspect important îl reprezintă gradul ridicat de implicare al copiilor romi în sistemul educațional italian, majoritatea copiilor mergând la școală, iar autoritățile italiene efectuează toate demersurile pentru a le asigura incluziunea socială de care au nevoie.  

 

Facem precizarea că majoritatea taberelor sunt gestionate de romii originari din România, aceștia asigurând toate cheltuielile de întreținere (curent, apă, etc.), însă unele beneficiază de sprijin din partea unor asociații de binefacere, de tip Caritas, iar altele sunt susținute în totalitate de autoritățile locale, precum tabăra din Bari. De asemenea, în cadrul discuțiilor dintre membrii delegației și cetățenii români de etnie romă a fost evidențiată buna cooperare și colaborare cu reprezentanții misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, care le oferă tot sprijinul în vederea realizării documentelor de care au nevoie pentru a fi în conformitate cu normele legale.

 

Pentru a veni și mai eficient în sprijinul românilor de pretutindeni, delegația Guvernului României are în vedere realizarea unei campanii naționale pe tema oportunităților puse la dispoziție de actuala admistrație românilor care ar dori să se reîntoarcă în țară.

 

„Am avut discuții cu câteva sute de cetățeni români de etnie romă și le-am explicat ultimele măsuri luate de Guvernul României, de la salarii, infrastructură la servicii, astfel încât să conștientizeze că România a devenit o opțiune pentru ei și că avem acasă multe locuri de muncă care-i așteaptă. În acest sens, luăm în considerare realizarea unei campanii de informare pe acest subiect”, a subliniat Victor Ionescu.  

 

Această campanie ar urma să fie extinsă și în străinătate prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, asociațiilor românești de pe toate meridianele lumii și al parohiilor românești.

×