x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritățile spaniole vor să reducă numărul de elevi din clase

Autoritățile spaniole vor să reducă numărul de elevi din clase

05 Mai 2020   •   15:54
Autoritățile spaniole vor să reducă numărul de elevi din clase

Autoritățile spanile vor să reducă numărul de elevi din fiecare clasă pentru a evita pericolul de răspândire a coronavirusului, anunţă presa locală preluată de dpa.

În majoritatea regiunilor din Spania clasele din învăţământul primar pot avea până la 28 de copii, iar cele de liceu 40 de elevi.

Noile reglementări vor să permită un număr maxim de 15 elevi într-o clasă.

Modificarea va intra în vigoare în luna septembrie, când va începe noul an școlar, şi va afecta şcolile din mediul urban. În mediul rural însă clasele sunt deja sub această limită.

Ministrul Educaţiei, Isabel Celaa, a declarat însă că nu există suficiente fonduri pentru împărţirea spaţiului în sălile de clasă. Probabil că urmează să se folosească un sistem mixt, cu ture de dimineaţă şi de după-masă, iar o parte dintre ore se vor desfăşura online.
 

×
Subiecte în articol: şcoli elevi Spania