Cel puţin şapte persoane au murit într-o avalanşă care s-a produs duminică în nordul Pakistanului, iar alte patru sunt blocate sub stratul de zăpadă, a informat un responsabil local citat de AFP.
Avalanşa, care a făcut de asemenea 7 răniţi, s-a produs în apropierea tunelului Lowari care leagă regiunile Dir şi Chitral în provincia Khyber Pakhtunkhwa, a precizat AFP, Shahab Hameed.
Echipele de salvare s-au deplasat la faţa locului şi sunt realizate eforturi pentru a-i găsi pe eventualii supravieţuitori.
Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi 20 de case au fost distruse de avalanşe şi de ploile abundente care afectează această regiune din februarie, în timp ce 200 de persoane au murit în ţara vecină, Afganistan.
Pakistanul este în mod frecvent afectat de fenomene extreme, precum avalanşe în timpul iernii şi inundaţii pe parcursul verii.
Sursa - AGERPRES
Parteneriatul strategic dintre România şi SUA este mai solid și mai dinamic decât în orice moment din istoria sa, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia de decorare a ambasadorului Statelor...
Primul centru metropolitan pentru victimele violenţei domestice a fost înfiinţat la Cluj de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj.
"Am înfiinţat la Cluj-Napoca primul centru me...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă şi chiciură, valabilă în mai multe zone din regiunea Moldovei.
Până la ora 15:00, în localităţi...
UPDATE. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, cererea depusă de fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea de anulare a condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare, primită în dosarul angaj
Comisia pentru Supravegherea Burselor şi Instrumentelor Financiare din Japonia (SESC) a recomandat ca Nissan să fie amendată cu aproximativ 2,4 miliarde de yeni (22 milioane de dolari) pentru raportări eronate...
Nouă persoane au murit, iar alte trei sunt date dispărute după ce ciclonul Belna a lovit ţărmurile nord-vestice din Madagascar, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia DPA.
Directorul autorităţii...
Astăzi, în Capitală, are loc Gala Premiilor Revistei CARIERE, ediţia a VII-a. Vor fi premiaţi acei oameni care descoperă, protejează şi conservă elementele de identitate românească, salvându-le de la pieire
Poliţia cehă a anunţat marţi că un bărbat s-a împuşcat în cap în interiorul unui automobil căutat în cadrul operaţiunii lansate după atacul comis la un spital din Ostrava (nord-estul Cehiei), soldat cu...
Confruntarea comercială devastatoare dintre China și Statele Unite degenerează într-un Război Rece al tehnologiei. După ce, cu câteva luni în urmă, președintele Donald Trump le-a impus companiilor americane...
Guvernul va îngheţa valoarea punctului de amendă pentru anul viitor, dar calculul trebuie schimbat, având în vedere că această relaţie între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este "soluţia ca...
Trei medici de renume mondial fac parte, începând de ieri, din echipa ministrului Sănătății, Victor Costache. Cei trei specialişti sunt consilierii onorifici ai ministrului şi, împreună, vor lucra la noi progra...
Meteorologii au emiscnoi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în 13 judeţe din Transilvania şi Moldova, pe durata următoarelor ore.
Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie...
PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului dacă vor fi schimbate legile electorale, dar nu va face acest demers după asumarea răspunderii Executivului pe modificarea legilor justiţiei, OUG 51...
Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea le-a transmis, marţi, jurnaliştilor prezenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că nu poate să vorbească şi să le răspundă la întrebări.
Fostul preşedinte...
O explozie s-a produs, ieri, la o benzinărie dezafectată din municipiul Galaţi, suflul deflagraţiei afectând patru autoturisme şi un hotel din apropiere. Se pare că explozia s-a produs în subteran, fiind atât de...