x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Băieţelul care s-a trezit din morţi, de DOUĂ ORI. Medicii i-au dat doar 1% şanse de supravieţuire: "E cu adevărat inexplicabil"

Băieţelul care s-a trezit din morţi, de DOUĂ ORI. Medicii i-au dat doar 1% şanse de supravieţuire: "E cu adevărat inexplicabil"

30 Oct 2012   •   12:16
Băieţelul care s-a trezit din morţi, de DOUĂ ORI. Medicii i-au dat doar 1% şanse de supravieţuire: "E cu adevărat inexplicabil"

Jago Worrall, în vârstă de doi ani, are obrajii roz şi părul ciufulit. Acum, când doarme, pare un copil sănătos şi fericit. "Când îl văd aşa, pot să-mi imaginez că nimic nu s-a întâmplat", spune mama acestuia, Lyn. Dar când micuţul se trezeşte, iluzia dispare, scrie Daily Mail.

Micuţul poate oricând să facă o criză sau să înceapă să plângă necontrolat, din cauza tuburilor şi aparatelor la care este conectat. Jago nu poate să vorbească şi nici să meargă.

Lyn are 38 de ani şi lucrează ca şi consultant de vânzări. Femeia speră că fiul ei o recunoaşte, dar nu poate fi sigură de asta.

Jago, care a împlinit doi ani duminica trecută, a suferit leziuni cerebrale, după ce, în luna martie a acestui an, a căzut în lacul din gradină, unde aproape s-a înecat.

"Ironia este că ne considerăm nişte părinţi foarte grijulii şi implicaţi. Copiii sunt centrul universului nostru şi tot ce facem, facem pentru ei", spune Barney Worrall, tatăl micuţului.

"Bona a crezut că este cu noi, iar în momentul acela am ştiut că ceva nu este în regulă şi am luat-o la fugă. Când l-am găsit în apă, abia mai respira. Am crezut că nu mai este printre noi. Am crezut ca a murit. Eram convinsa ca a murit. Pur si simplu nu mai eram in stare de nimic", îşi aminteşte Lyn, care spune că, deşi luase cursuri de prim ajutor, când a încercat să-l resusciteze pe cel mic, pur şi simplu s-a blocat.

După 20 de minute, când a sosit ambulanţa, părinţii n-au putut să vadă cum medicii îi fac micuţului manevrele de resuscitare şi, copleşiţi de durere, s-au retras să-şi plângă fiul, fiind convinşi că murise.

În mod miraculos, însă, după 65 de minute paramedicii i-au anunţat că cel mic are din nou puls.

Pe drum spre spitalul din Coventry, însă, inima copilului s-a oprit din nou, dar medicii au reuşit să-l readucă din nou la viaţă.

La spital, doctorii le-au spus părinţilor că şansele de supravieţuire ale lui Jago sunt de doar 1%. Contrar tuturor asteptarilor, copilul a trecut cu bine de noaptea critică şi a început să respire singur după câteva zile.

“Gângureşte toată noaptea. Într-o zi, când l-am sărutat, mi s-a parut că a zis mama, dar nu sunt sigură dacă şi ştia ce spune", povesteşte Lyn.

×