x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Baloți cu canabis, descoperiți eșuați pe plajele din Florida

Baloți cu canabis, descoperiți eșuați pe plajele din Florida

21 Sep 2018   •   10:47
Baloți cu canabis, descoperiți eșuați pe plajele din Florida

Turiştii care se bronzau pe plajele din Florida au descoperit în ultimele săptămâni mai mulţi baloţi cu canabis ce au fost aduşi la ţărm de valurile Oceanului Atlantic, informează AFP. 

Turiştii şi rezidenţii şi-au pus întrebări despre originea pachetelor: Era vorba despre o barcă a traficanţilor care s-ar fi răsturnat? Sau poate despre o paraşutare eşuată? 

"E foarte greu să identificăm la ora actuală" locul din care provin aceşti baloţi cu canabis, a declarat joi pentru AFP purtătorul de cuvânt al Poliţiei din districtul St. Johns, aflat în partea nordică a statului Florida. 

În total, autorităţile din trei districte din Florida - St. Johns, Volusia şi Flagler - au recuperat de pe plaje aproape 90 de kilograme de canabis, deşi greutatea reală a drogurilor era cu siguranţă mai mică, întrucât pachetele erau îmbibate cu apă. 

În contextul în care doar folosirea în scopuri terapeutice a canabisului este legală în Florida, autorităţile locale au cerut tuturor persoanelor care descoperă astfel de pachete să avertizeze Poliţia. 

Un bărbat a fost arestat joia trecută în timp ce avea 5 kilograme de canabis la bordul maşinii sale. 

Suspectul "a fost văzut în timp ce încerca să deschidă un balot şi să sustragă mai multe pachete cu marijuana", a precizat într-un comunicat Poliţia din Flagler. 

"Acel bărbat a încercat să profite de situaţia, însă asta s-a întors împotriva lui", a declarat şeriful local Rick Staly. El a transmis şi "un avertisment către toţi aceia care cred că pot să profite de faptul că baloţii cu canabis au eşuat la ţărm". 

"Puţină iarbă gratuită merită oare un sejur la închisoare?", a adăugat el.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: canabis florida